Dupa patru ani de pribegie - Scripcarul (de) pe acoperiş aduce trupa acasă
După patru ani de exil, actorii orădeni au revenit acasă, pe scena Teatrului, cu o poftă nebună de a juca şi de a da tot ce e mai bun în ei, uitând, parcă, de toate frustrările şi neajunsurile pe care au fost nevoiţi să le îndure în toţi aceşti ani de pribegie. Nu se putea alege un spectacol mai potrivit pentru a sărbători acest moment festiv de revenire acasă decât "Scripcarul pe acoperiş"...
unul dintre cele mai iubite musicaluri ale celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, un spectacol extraordinar despre tradiţie, dragoste şi familie. Redeschiderea teatrului a coincis aseară cu inaugurarea stagiunii 2011-2012, dar şi cu debutul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului de Teatru Scurt.
De la premiera din 1964, de pe Broadway, piesa a cunoscut nenumărate adaptări, înregistrând un succes fulminant atât în rândul publicului, cât şi în aprecierea criticilor. Ecranizarea piesei, din anul 1971, a avut şi ea un succes fulminant: a câştigat trei premii Oscar, două Globuri de Aur şi încasări de peste 50 milioane de dolari. Piesa istoriseşte câteva întâmplări din viaţa lăptarului Tevye, în efortul acestuia de a-şi menţine familia unită prin respectul tradiţiei atotputernice în comunitatea evreiască din satul rusesc Anatevka. Deşi Yente, peţitoarea satului, caută partide potrivite pentru primele trei fete din cele cinci ale familiei, Tzeitel, Hodel şi Hava îşi impun propria opţiune şi se căsătoresc din iubire, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de tradiţie. Această scindare din rândul familiei lui Tevye va coincide cu un eveniment social cu impact major asupra societăţii ruseşti: comunitatea evreiască din sat devine ţinta pogromurilor şi, printr-o decizie a autorităţilor ţariste, este forţată să părăsească locurile natale şi să pornească într-o pribegie al cărei sfârşit e imposibil de prevăzut. Moştenirea culturală şi religioasă a secolelor de tradiţie se reliefează clar în „Scripcarul pe acoperiş". Un număr impresionant de artişti, peste 60, fac parte din distribuţia acestui spectacol: Tevye: Richard Balint; Golde: Ioana Dragoş Gajdo; Tzeitel: Angela Tanko/Mihaela Gherdan; Hodel: Adela Lazăr; Hava: Alina Leonte; Shprintze: Anca Sigmirean; Bielke: Sânziana Vrabie; Yente: Elvira Rîmbu; Lazăr Wolf: Ion Abrudan; Motel: Pavel Sîrghi; Percik: Răzvan Vicoveanu; Fyedka: Ciprian Ciuciu; Poliţistul: Daniel Vulcu; Avram: George Voinese; Mordcha: Alexandru Rusu; Nahum: Andrei Fazecaş; Mendel: Florian Silaghi; Rabbi: Emil Sauciuc; Fruma Sara: Leţa Lidia; Bunica Tzeitel: Corina Cernea; Sasha: Andrian Locovei; Shandel: Mirela Niţă-Lupu; Yussel: Igor Lungu; săteni, ruşi, evrei: Ioana Dagău, Zentania Lacatoş, Anca Turcuţ, Mihaela Theodora Winter, Roland Hortea, Diana Avrămuţ, Dana Vereş, Florin Adameţ, Andrada Ciocan, Georgeta Fazecaş, Dumitru Cora, Vasile Mircea Dărăban, Ciprian Dinicu, Ioana Laza, Ecaterina Hannel, Cosmin Cioară, Cristian Seghedi, Daniel Şandro, Liviu Moldovan, Amalia Dan, Măriuca Popa, Lavinia Mocanu, Mariana Negrean, Alexandru Rois, Nicolae Segărceanu şi Ciutak Miklos. Spectacolul are loc cu participarea extraordinară a orchestrei „Hakeshet Klezmer Band", reprezentată de: Ary Nagy Sandor, Iosif Vasile Trendler, Nicolae Levi, Andrei Saidler, Petru Boros, Marian Boboia, Ilie Pop, Florian Chelu şi Ion Pântea.
Scripcarul pe acoperiş", de Joseph Stein şi Jerry Bock, este o adaptare după povestirea lui Sholom Aleichem, regia artistică este semnată de Korcsmáros György, asistent de regie - Meleg Vilmos. Decorurile poartă semnătura Vioarei Bara, costumele - Amaliei Judea, coregrafia - a lui András Loránd, dirijor de cor fiind Ovidiu Iloc. Întrucât biletele pentru premiera de duminică s-au epuizat cu câteva zile înainte, spectacolul s-a jucat cu casa închisă. Următoarea reprezentaţie va avea loc în data de 4 octombrie a.c.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.