Elevi de la mai multe şcoli din Oradea şi judeţ au umplut ieri Sala Mare a Teatrului Regina Maria, pentru a viziona "Baltagul", unul dintre spectacolele prezentate de actorii orădeni în cadrul Programului "Şcoala Altfel", alături de "Albă ca Zăpada", după Fraţii Grimm.

Spectacolul "Baltagul" a fost vizionat ieri de sute de elevi de la şcolile Nicolae Bălcescu, Oltea Doamna, Partenie Cosma, Emanuil Gojdu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu şi Andrei Şaguna, din Oradea, iar din judeţ, de la şcolile din Cuzap, Leş, Tinca, Şuncuiuş şi Sîrbi. Spectacolul a avut premiera în stagiunea 2011-2012, Teatrul din Oradea venind în întâmpinarea cerinţelor programei şcolare gimnaziale. Astfel, prin intermediul spectacolului, elevii au fost ajutaţi să înţeleagă mai bine romanul scris de Mihail Sadoveanu. Ei au putut urmări povestea Vitoriei Lipan, care porneşte, împreună cu fiul său, Gheorghiţă, în căutarea soţului, Nechifor Lipan, dispărut în timp ce era plecat la Dorna să cumpere oi. Premiera spectacolului a avut loc la Oradea, în 10 februarie 2012, când din distribuţie au făcut parte îndrăgiţii actori: Corina Cernea/Ioana Dragoş Gajdo, Mihaela Gherdan, Adela Lazăr, Anca Sigmirean, Mirela Niţă-Lupu, Pavel Sîrghi, Şerban Borda, Petre Ghimbăşan, Sorin Ionescu, Eugen Ţugulea, Alexandru Rusu, Ciprian Ciuciu, Ion Ruscuţ, George Voinese, Alexandru Rois şi Miklos Ciutac.

Seria de spectacole organizate în cadrul Programului "Şcoala Altfel" continuă mâine, 3 aprilie, de la ora 10.00, la Sala Mare a Teatrului, cu spectacolul "D'ale lui Caragiale", după schiţe de I.L. Caragiale; de la ora 19.00, la Sala Mare, se va juca "Ţiganiada", dramatizare de Radu Macrinici după epopeea lui Ion Budai-Deleanu, regia artistică Sorin Militaru.