Marţi, 2 septembrie a.c., cu începere de la orele l3,  la Sala Artelor din Cluj Napoca, în organizarea Fundaţiei culturale şi de caritate pentru protectia patrimoniului cultural naţional Carpatica, a avut loc lansarea cărţii de teatru "Constantinii" de Paşcu Balaci.

Volumul de teatru a fost prezentat de preşedintele Fundaţiei, arhitect Ionel Vitoc, prof. univ. dr. Mircea Popa, istoric şi critic literar, prof. univ. Constantin Cublesan, scriitor, în faţa unui auditoriu select din care au făcut parte acad. Horia Colan, prof. univ. dr. Ion Pop, critic literar, prof. univ. Pop Flore, scriitorii Mircea Vaida Voevod, Constantin Zarnescu, Doina Cetea, Marcel Mureşeanu, Adrian Tion, Mariana Bojan, speologul Iosif Viehman, muzicologul Constantin Rîpă, jurişti din Cluj Napoca. Despre carte a vorbit şi autorul orădean care a fost anunţat printr-un emisar că urmaşul Brâncovenilor, dl. Constantin Brâncovenu, prof. univ. la Londra se află în ţară şi este posibil a reveni la Bucureşti pe data de 29 septembrie a.c., când piesa va fi obiectul unui spectacol lectură la Clubul Dramaturgilor din care face parte şi autorul orădean. Cărţile tipărite la Editura Aureo, cu o superbă copertă realizată de graficianul orădean Adrian Buzaş au fost epuizate în totalitate la lansare.

Paşcu Balaci, Constantinii

În seria evenimentelor închinate împlinirii a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor se situează şi apariţia recentă a piesei Constantinii, semnată de cunoscutul poet, dramaturg şi eseist bihorean, Paşcu Balaci, ale cărui sonete, cărţi de călătorie şi poezii pe teme religioase sunt deja cunoscute unui mare număr de cititori. Destul de recent a lansat cu mare succes la Oradea "Cartea de uraniu", cel de al doilea volum de poezii cu tematică inspirată de exploatarea minereului de uraniu de la Ştei, după ce anul trecut închipuise pe această temă un interesant lot de „Scrisori secrete ale tovarăşului Ivan din Ştei către iubita sa din Moscova." Deosebit de prolific, cu o mare aplecare spre evenimente de ordin istoric, Paşcu Balaci s-a specializat cu precădere în teatrul de inspiraţie istorică, oferindu-ne până acum un mare număr de piese de teatru având ca subiect evenimente memorabile din trecutul istoric şi naţional al neamului. Enumerăm printre acestea: Muntele osândiţilor (1995), având în obiectiv pe conducătorii răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan; Fluierul de oţel (2008), destinată rememorării faptelor lui Tănase Todoran din Bichigiu; Tunul de cireş (2011), readucând în prim-plan figura protopopului Aurel Munteanu din Huedin, ucis mişeleşte de horthyşti în 1940; Regina şi Martirii (2014), evocând figurile de martiri ale lui Ciordaş şi Bolcaş din Beiuş, dar şi din istoria universală; Penelopa se mărită (2008); Franz Josef I (2013); Jeanne d'Arc (2013); Euroshima (2013) - multe dintre ele bine primite de critică, reprezentate sau premiate. Cele mai discutate până acum au fost cele care s-au ocupat de revolta lui Tănase Todoran din zona regimentului grăniceresc de la Năsăud, sau cea care îi are ca protagonişti pe luptătorii pentru cauza naţională Ioan Ciordaş şi Lucian Bolcaş de la Beiuş, ucişi cu bestialitate de trupele maghiare ale lui Bela Kun în 1919 şi cărora beiuşenii le-au ridicat un frumos monument de aducere aminte în centrul micului dar importantului oraş bihorean.

Revenind la piesa pe care Paşcu Balaci a închinat-o eroilor martiri Brâncoveni trebuie să observăm de la bun început că una din trăsăturile dominante ale teatrului său este respectarea adevărului istoric şi extraodinar de buna încadrare în epocă, pentru care autorul nostru a citit cu aviditate toată literatura consacrată evenimentului istoric pe care îl are în obiectiv, reconstituirea istorică având un procentaj de verosimilitate extrem de ridicat. În al doilea rând, chiar dacă ţesătura dramatică a pieselor sale aglutinează cu un apetit ridicat fapte şi întâmplări verificabile istoric, intriga dramatică se susţine de fiecare dată pe o construcţie ingenioasă sub raport scenic, cum ar fi introducerea de personaje istorice bine cunoscute, de mare prestigiu internaţional, care, fără să aibă o legătură directă cu subiectul, ridică nivelul de interes al cititorului/recte spectatorului pentru faptul istoric abordat. Dacă în cazul "Regina şi Martirii", autorul face din Regina Maria un personaj de aleasă elevaţie, strângând în jur, ca într-un conclav de preţ, pe marii oameni politici ai momentului, ca Woodrow Wilson, preşedintele Statelor Unite, Raymond Poincaré, preşedintele Franţei, Georges Clemenceau, preşedintele Consiliului de miniştri al Franţei, David Lloyd George, premierul Marii Britanii sau Vitorio Emanuele Orlando, premierul Italiei, pe Karoly Mihaly, preşedintele Ungariei sau pe Bela Kun, comisarul Republicii Sfaturilor din Ungaria, în noua sa piesă cercul personajelor tutelare este extins la câţiva Constantini celebri, cu rol hotărâtor în destinul Europei orientale, de la bizantini la turcii osmanlâi. Un reper important al acestui proces în recurs este împăratul Bizanţului Constantin cel Mare, primul împărat creştin al Imperiului Roman (306-337), apoi Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul împărat al imperiului sub care s-a produs căderea Constantinopolelui, domnul nostru martirizat Constantin Brâncoveanu, fiul său cel mare tot cu numele de Constantin, şi un ultim vlăstar al familiei, descoperit de autor ca trăind în momentul de faţă ca profesor universitar în Anglia şi Statele Unite. Şi aici, ca şi în piesa anterioară, care avea în Regina Maria un suport motivaţional extrem de important, autorul recurge la aceeaşi stratagemă ingenioasă acordându-i acestui Constantin Brâncoveanu al zilelor noastre rolul de raisonneur, adică al celui care adună şi distribuie rolurile, al celui care deţine secretele tuturor. El este cel care convoacă în scenă personajele şi le pune să se mărturisească, cel care alege momentele asupra cărora trebuie insistat, cel care reaşează lucrurile în matca lor firească. Sub acest raport primul convocat în scenă este prinţul Constantin Brâncoveanu junior, fiul cel mare al domnitorului, desemnat ca succesor la tron de către tatăl său. Prin intermediul acestui fals prolog, autorul ne introduce cu dibăcie în ţesătura de intrigi, cauze şi împrejurări care au favorizat prinderea Brâncoveanului şi ducerea lui la Poartă, în aşa fel încât să nu existe dubii că s-ar fi putut întâmpla şi altfel. Apoi tablourile 3, 4 şi 5, prin care piesa îşi creează stâlpii de susţinere necesari unei construcţii scenice de anvergură, aparţin destăinuirilor Bătrânului Constantin Brâncoveanu, care ne pune faţă în faţă cu realitatea crudă şi diabolică a vremilor trăite de el, când lăcomia turcească şi jocul politic între Est şi Vest - ilustrat prin ciocnirea tot mai intensă dintre cele trei imperii înconjurătoare, ruşii de la est, austriecii de la vest şi turcii de la sud - a făcut ca echilibrul politic pe care l-a asigurat numeroasele sale pungi cu aur să nu mai tragă greu în balanţa momentului şi să ducă în final la pierderea vieţii sale şi a pruncilor săi. Domnul este văzut însă prin prisma reuşitelor sale în plan social, cultural, politic, strategic, ca un om al progresului, ce a făcut din ţara sa o placă turnantă între răsărit şi apus, o ţară a unei adevărate renaşteri culturale, religioase şi artistice, care putea rivaliza cu multe din ţările dezvoltate ale secolului său. Fără să cadă în capcana laudei de sine, Domnitorul îşi analizează cu simţ de dreptate drumul parcurs, greşelile şi înfăptuirile, părţile bune şi cele rele, ca un strateg al adevărului şi mărturisitor al credinţei creştine, încrezător în soarta sa şi a neamului său, pe care îl dorea continuator al împărăţiei Bizanţului, învingător împotriva acelora care ne uzurpau: "Să mai strângem bani pentru Împărăţie... Spre crearea unei armate cruciate a creştinilor cu care să ne îndreptăm spre vechea capitală creştină Constantinopol. Vom elibera ce a pierdut ultimul împărat creştin al Constantinopolului".

Pe această temă, autorul deschide un adevărat dialog prin timp cu ceilalţi trei Constantini: Constantin al XI-lea Dragases, ultimul împărat al Bizanţului, cu Constantin cel Mare Întemeietorul şi cu Constantin Povestitorul spre a argumenta faptul că istoria nu se poate întoarce şi că nefericirea sau fericirea acestora se află sădită în sufletele lor şi ale urmaşilor lor. Din strânsa dispută iscată, figura Domnitorului nostru creşte în valoare şi măreţie, arătându-se ca demn urmaş al lui Constantin cel Mare, care punea credinţa creştină mai presus de orice, redând neamului valah demnitatea sa testamentară.

Fără să fie un teatru neapărat reprezentabil, teatrul scris şi conceput de Paşcu Balaci este destinat mai cu seamă lecturii şi meditaţiei pe marginea istoriei, un teatru răscolitor de întrebări, destinat reîntâlnirii cu mari mucenici ai dreptăţii, credinţei şi libertăţii neamului, un teatru al marilor nedreptăţi istorice suferite de acesta într-un parcurs cronologic ingrat, asupra cărora se cuvine să medităm cu toată seriozitatea, deoarece, aşa cum spunea un stimat gânditor, "Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria". Or, memoria noastră colectivă este tot mai agresată în ultimul timp, uitându-se cât de mult datorăm noi, cei de astăzi, celor ce ne-au precedat, martiri loiali ai neamului fiind sfinţii icoanelor sufletelor noastre de ieri şi dintotdeauna.

Mircea POPA, istoric şi critic literar