Eveniment editorial la Beiuș: „Aviatorul”, o carte-document!
Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș a găzduit un nou eveniment editorial de ținută: profesorul pensionar Ioan Dărăbăneanu a lansat volumul biografic „Aviatorul”, apărut anul acesta, la editura clujeană Ecou Transilvan și dedicat unuia dintre eroii celei de-a doua conflagrații mondiale, pilotul Andrei Pop, nimeni altul decât socrul autorului.
Lansarea volumului „Aviatorul” s-a desfășurat cu o asistență redusă, date fiind condițiile impuse de pandemia de coronavirus, printre cei prezenți remarcându-i pe primarul Gabriel Popa, părintele Zorel Zima, protopopul greco-catolic al Beiușului, Mihaela Ilieș, directoarea Colegiului Național „Samuil Vulcan”, prozatorul Ulpiu-Traian Bodea, fost deținut politic, poetul Nicolae Brânda, notarul și prozatorul Iosif Tocoian, bibliotecara Diana Naprodean, Gabriel Ojică, președintele Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea”, foști și actuali profesori beiușeni, precum și membrii familiei autorului și personajului cărții.
Despre personalitatea colonelului aviator Andrei Pop, au vorbit mai mulți participanți la evenimentul editorial, printre care primarul Gabriel Popa, autorul Ioan Dărăbăneanu și publiciștii Ulpiu-Traian Bodea și Nicoale Brânda.
Născut la Răcăciuni (județul Bacău), la 6 martie 1922, Andrei Pop este fiul unei familii de clujeni stabilite temporar pe meleagurile moldave. Odată cu revenirea familiei pe malurile Someșului, Andrei Pop își petrece copilăria și adolescența la Cluj, acolo unde urmează și cursurile liceale la Seminarul Pedagogic Universitar. În perioada 1940-1942, Andrei Pop își desăvârșește arta pilotajului, la școala de ofițeri de aviație de la Cotroceni (București). Rănit pe front, sublocotenentul Andrei Pop s-a remarcat în mai multe lupte aeriene, fiind decorat cu mai multe medalii ale statului român.
Andrei Pop devine beiușean prin adopție, în 1946, când se căsătorește cu Ilioara Odeșteanu, nepoată de soră a martirului Ioan Ciordaș. Familia Pop se va mări în anii următori, pilotului născându-i-se două fiice: Liana și Tania.
După război, deși este menținut în cadrul armatei, Andrei Pop este îndepărtat de manșă, primind diverse misiuni la sol și fiind transferat în mai multe localități. Conștient că trecutul de pilot în aviația regală îl va urmări tot timpul, Andrei Pop se înscrie în 1953, pe când mai era cadru militar, la secția fără frecvență a Facultății de Biologie a Universității București, obținând diploma de profesor de „Naturale-Geografie” în anul 1957.
După ce, în anul 1956, părăsește armata cu gradul de maior, Andrei Pop a fost înaintat ulterior până la cel de colonel. Revenit în urbea care l-a adoptat, Andrei Pop a urmat cariera didactică, fiind profesor la Casa de Copii Beiuș, de unde, pentru câțiva ani, a plecat, tot ca dascăl, în Maroc.
La 10 ianuarie 2020, colonelul aviator Andrei Pop a trecut în eternitate, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul din Deal, alături de soția Ilioara și de ceilalți membri ai familiei martirului Ioan Ciordaș.
Cât îl privește pe Ioan Dărăbăneanu, autorul volumului biografic lansat la Colegiul Național „Samuil Vulcan”, acesta a fost profesor de biologie timp de câteva decenii, din care cea mai lungă perioadă a predat la Colegiul Național „Samuil Vulcan”, acolo unde și-a petrecut și anii de licean. Cu o remarcabilă carieră didactică și științifică, fiind autor de manuale și articole de specialitate, Ioan Dărăbăneanu este și un inspirat cercetător în domeniul istoriei contemporane, materialele publicate sub semnătura lui în monumentalul studiu monografic „Beiușul și lumea lui” și volumul intitulat „Catedra Cimitirului din Deal”, publicat de acesta în 2013, la Iași, stând mărturie în acest sens. În 2018, Ioan Dărăbăneanu a revenit în atenția cititorilor cu o primă lucrare biografică dedicată fostului său diriginte, profesorul Matei Francisc, reputat sportiv și antrenor, participant, ca gimnast, la Olimpiada de la Berlin din 1936. Prin urmare, volumul „Aviatorul”, lansat recent la Beiuș, este cel de-al doilea din colecția pe care autorul a numit-o „Excelențe, erudiții, excepții”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.