Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Cafeneaua Semiramis, Mihai Dacin a făcut cunoscute acţiunile şi evenimentele pe care Top Press - media, pr & events, le are în plan pentru 2010.

El a anunţat că în 2010 acţiunile de masă Top Press vor debuta cu un nou proiect. Astfel, vineri, 16 aprilie, de la ora 20.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea, va avea loc primul eveniment muzical, marcă proprie, din seria concertelor extraordinare Top Fest. "Acest concept de evenimente vizează spectacole cu cei mai valoroşi artişti din România şi nu numai, pe care publicul îi vede destul de rar, dar pe care îi apreciază", a adăugat Dacin. Un lucru e cert. La Top Fest vor predomina artiştii folk şi pop-rock. "Primii artişti care vor veni în faţa orădenilor vor fi Mihai Mărgineanu şi Pavel Stratan", a mai anunţat acesta. Biletele se vor pune în vânzare începând de luni, 8 martie, la Hollywood Multiplex, la preţul de 50 de lei, iar în ziua concertului se vor găsi la Casa de Cultură a Sindicatelor, la preţul de 60 de lei. Dacin a mai spus că printre planurile de viitor ale Top Press se numără şi un festival de muzică electronică, în care să se regăsească dj-i de top din România şi din străinătate. Pe lângă continuarea proiectelor proprii iniţiate anul trecut, Top Press îşi propune lansarea unor concepte de expoziţii în încercarea de a aduce ceva nou pe piaţa orădeană de profil. Prima expoziţie din calendarul 2010 va fi Top Travel - Târg regional de turism. Evenimentul se va desfăşura la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", în perioada 23-25 aprilie, după următorul program: vineri, 23 aprilie, între 9.00-20.00, sâmbătă, 24 aprilie, între 9.00-20.00, iar duminică, 25 aprilie, între 9.00-17.00. Preţul unui bilet de intrare va fi 3 lei. Totodată, în perioada 11-13 iunie, organizatorii pregătesc ediţia a II-a a expoziţiei Top Auto 2010, pe un spaţiu de 4.000 mp, în parcarea Hypermarket-ului Real 1, din Oradea, respectiv expoziţia Top Events 201, ediţia a II-a, în noiembrie, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe". Informaţii suplimentare puteţi afla accesând site-ul: www.toppress.ro.