Absolvenţii ultimului curs de fotografie digitală (seria F/2011) condus de artistul fotograf Claudiu Szabó E.FIAP se pregătesc intens pentru organizarea unei noi expoziţii de artă fotografică.

De această dată, pe simezele Sălii de studio a Clubului Fotografic "Nufărul" Oradea, din cadrul Palatului "Vulturul Negru", vor fi instalate lucrările realizate în cadrul cursului început la data de 20 decembrie 2011. În cadrul expoziţiei vor fi expuse 35 fotografii alb-negru şi color, realizate de absolvenţii cursului foto: Dobai Calin, Gentiu Claudiu, Mertan Dan, Moca Paul, Pantea Ciprian, Puie Octavian, Sîrb Victor, Timar Gabriela Anca, Tóth Zoltán şi Unita Lucian. Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, 23 februarie, de la ora 17.00, organizatorii invitându-i pe toţi iubitorii artei fotografice să participe. În cadrul vernisajului vor fi înmânate în cadru festiv diplomele de absolvire de către conducătorul cursului şi de preşedintele cunoscutului fotoclub orădean Ştefan Tóth A.FIAP. Expoziţia absolvenţilor, intitulată „Debut F/ 2011", va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până în 25 martie a.c., iar intenţiile de vizitare vor fi anunţate la telefoanele 0741/212.111 sau 0726/292.111.