Asociaţia Culturală Art Nobilis în parteneriat cu Facultatea de Arte, Departamentul de Arte Vizuale, a vernisat miercuri, 17 februarie, expoziţia „Nimb". Patru artişti plastici au creat un univers feeric, în care îngerii s-au coborât prin artă, printre oameni. Lucrările au fost vernisate de Ştefan Gaie, iar expoziţia s-a bucurat de prezenţa PS Virgil Bercea.

Artişti plastici Maria Bronţ, Ariadna Codrean, Rodica Indig şi Ludivoc Zoltan Pongraz sunt autorii lucrărilor prezentate miercuri în cadrul expoziţiei „Nimb". „Suntem prezenţi la un eveniment care aduce încercările a patru artişti de a se apropia de o temă nu chiar accesibilă, nu tocmai modernă", a spus Ştefan Gaie. Lucrările executate în tehnici diverse, de la ulei pe placaj, colaj, instalaţie colaj, instalaţie metal, folii de oglindă, tehnică mixtă tuş şi tempera pe pânză, sau tehnică colaj teracotă modelată şi vopsită în tempera, au în prim plan tema îngerilor, aşa cum a simţit-o fiecare artist în parte. O expoziţie modernă, inedită, care are darul de a induce o stare de calm, de feerie, prin formă şi culoare.

Pentru că tehnicile folosite sunt diverse, Ştefan Gaie a simţit nevoia de realiza o scurtă prezentare a fiecărui autor, prin intermediul lucrărilor expuse, prezentare care a trecut prin filtrul personal, nu doar prin cel critic.

„Cele două tablouri ale Mariei Bronţ mizează pe un mixt de îndrăzneală şi inocenţă. Sunt căutări, imbolduri, care pleacă din nevoia de a-l căuta pe Dumnezeu, de a scruta invizibilul, iar lucrările, prin sensibilitate cromatică, ne introduc în esenţa a ceea ce îşi propune această expoziţie", consideră Ştefan Gaie.

Rodica Indig are o exprimare proprie artei contemporane, instalaţia. Regăsim metafora scării într-un registru care mizează pe dinamica unui dialog. Privitorul poate îndrăzni să zărească dincolo de graniţa dintre vizibil şi invizibil, prin motivul oglinzii, legătură dintre cele două tărâmuri", a mai spus Gaie. Între Ariadna Codrean şi Ludovic Zoltan Pongraz s-a remarcat, ca asemănare, motivul îngerului păzitor. „Ariadna dă formă îngerului păzitor, care devine o prelungire a nevoii de a cunoaşte. Îl construieşte după propria personalitate, iar cromatica face apel la universalitate. Artista foloseşte culorile roz cuarţ şi albastru serenity, considerate culorilor anului 2016. În schimb, Ludovic prin hărţile oraşului Oradea pe care apar îngeri, ne arată că traseul nostru existenţial dă contur unei hărţi, iar sensibilitatea alunecă spre grotesc. Îngeri umflaţi de nesomn descind parcă din universul brechtian", a mai subliniat Ştefan Gaie.

Prezenţi la eveniment, atât directorul Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai, Ligia Mirişan, cât şi PS Virgil Bercea, şi-au arătat aprecierea faţă de demersul expoziţional şi faţă de lucrările impresionate ale artiştilor. Expoziţia va fi deschisă până în data de 27 februarie şi poate fi vizitată pe strada Cuza Vodă, nr 21A.