Pentru a oferi tuturor iubitorilor de artă fotografică posibilitatea să vizioneze expoziţia retrospectivă a artistului fotograf Ştefan Toth A. FIAP, conducerea Clubului fotografic "Nufărul" Oradea s-a gândit să redeschidă această expoziţie şi în Galeria Foto Art. Vernisajul a avut loc ieri, în prezenţa autorului. Alcătuirea expoziţiei personale a fost ocazionată de aniversarea a 35 de ani de activitate artistică şi 55 de ani de viaţă ai autorului. Momentul muzical a fost susţinut de Cvartetul "Varadinum" din Oradea. De această dată, expoziţia a fost prezentată de criticul de artă Ramona Novicov. "Jumătate din persoana mea o reprezintă Clubul fotografic "Nufărul", iar cealaltă, artistul fotograf. Cu acest prilej, au putut fi admirate 70 de fotografii alb-negru şi color, din aproape toate genurile artei fotografice, multe din ele acceptate şi premiate la diferite saloane naţionale şi internaţionale de artă fotografică. Artistul fotograf Ştefan Toth este fondatorul şi preşedintele Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea de 30 de ani, precum şi iniţiatorul şi coordonatorul Galeriei "Foto Art" din Oradea (1990). Este de apreciat faptul că în această Galerie au fost deschise, de la inaugurare, peste 270 de expoziţii, fiind prezentate publicului orădean peste 20.000 de fotografii artistice din întreaga lume. Domnia sa a făcut parte şi din membrii fondatori ai unor societăţi fotografice din România şi Ungaria şi a fost invitat să facă parte din zeci de jurii naţionale şi internaţionale. A fost iniţiatorul Festivalului European de Fotografie şi al Bienalelor Mondiale de Artă Fotografică "Premfoto", organizate de Clubul Fotografic "Nufărul" din Oradea. Ştefan Toth a fost ales membru de onoare a celor mai reprezentative fotocluburi din România, precum şi din Brazilia, Pakistan, Japonia, R. Moldova, Ucraina şi Ungaria. În anul 2004, a primit din partea Primăriei şi a Consiliului Local Oradea distincţia "Ambasadorul anului", iar în vara acestui an, medalia Primăriei Oradea. Noua expoziţie va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până în 11 august 2006, în zilele de lucru, între orele 8.00 - 18.00. Intrarea este liberă.