Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia a intrat pe ultima sută de metri. Timp de două săptămâni micuţii şi părinţii lor au avut ocazia de a se bucura de cele mai îndrăgite producţii teatrale din ţară, au participat la ateliere de creaţie şi la concerte inedite. Ultimele zile vor introduce copiii în lumea magiei, le vor face cunoştinţă cu Bau-Bau, dar şi cu zmei năbădioşi.

Astfel, astăzi, 24 iunie, de la ora 18.00, la Sala Arcadia, micii orădeni sunt invitaţi să se bucure de lumi magice alături de îndrăgiţii artişti Eduard şi Bianca. Intrarea la spectacolul „O lume magică” este liberă, aşa că doritorii sunt invitaţi să se grăbească, pentru a fi siguri că au loc. Sâmbătă, 25 iunie, de la ora 11.00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, spectatorii sunt invitaţi să îl cunoască pe Bau Bau. De această dată, personajul care provoacă temeri copiilor va fi prezentat de Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti, care l-a transformat într-o făptură prietenoasă. Aşadar, actorii vă întreabă  „Cui i-e frică de Bau-Bau?”

Duminică, 26 iunie, de la ora 11.00, Teatrul Ion Creangă din Bucureşti va prezenta, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, frumoasa poveste românească: Spaima Zmeilor. „Vom călători până dincolo de zare, unde ne vom întâlni cu zmei năbădăioşi, dar simpatici foc. După ce îi învingem pe micii încurcă-lume şi salvăm omenirea, ne vom întoarce surâzători pe Pământ pentru un ropot de aplauze aşa cum se cuvine talentului”, se arată în pogramul transmis.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 - 19.00, iar în weekend, între orele 10.00-13.00. Se pot achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, orădenii pot suna la numărul de telefon: 0259/440.742.