Festivitatea de decernare a premiilor PIJA
Într-o atmosferă destinsă, sâmbătă, 26 noiembrie, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, s-a desfăşurat festivitatea de decernare a premiilor PIJA (Prix Interregional Jeunes Auteurs) 2011. Cu această ocazie, cei mai talentaţi tineri din mai multe ţări ale lumii au fost recompensaţi pentru lucrările lor (poezie sau proză) scrise în limba franceză.
Reprezentanţi ai celor cinci regiuni participante au asistat, sâmbătă, la decernarea premiilor PIJA. Jurizarea lucrărilor a avut loc în luna august a acestui an, în Elveţia, organizatorii decizând, totodată, ca premierea să aibă loc la Oradea. Au fost premiate cele mai bune lucrări scrise de persoane având franceza drept limbă maternă, dar şi de persoane care au învăţat la şcoală limba franceză. Printre laureaţi s-a numărat Angelique Botti din regiunea Bourgogne (Franţa), care a participat la concurs cu lucrarea "Fragments de vie". Ea a fost recompensată cu un premiu în valoare de 1.200 euro. Organizatorii au anunţat că toate lucrările premiate vor fi publicate. Invitaţi de onoare la decernarea premiilor PIJA 2011 au fost din Elveţia - Jean-Philippe Ayer, editor, secretarul PIJA International şi Janine Massard, scriitoare, preşedintele PIJA Suisse; din Franţa - Roselyne Capelli, preşedinta PIJA Franche-Comté şi Viviane Grossmann, Cécile Blanc, preşedinta PIJA Bourgogne şi Nicole Eschmann, vicepreşedinte în Consiliul Regional Bourgogne; din Belgia - Paul Ernst, preşedintele PIJA Belgique, Chantal Myttenaere, scriitoare, Xavier Lukomski, actor, scriitor şi regizor; din Italia - Isabelle Godecharles, preşedinta PIJA Val d'Aoste, iar din România, Lucia Matiuţa, preşedinta PIJA România. Pe scenă au urcat Florian şi Alexandrina Chelu, precum şi actorii Mihaela Gherdan şi Serban Borda, care au oferit câteva momente artistice. Participanţii la evenimentul de la Sala Enescu-Bartok au ajuns în Oradea încă de joi, 24 noiembrie, gazdele - Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", PIJA Roumanie şi ARPF Bihor, pregătindu-le un program cât mai variat astfel ca şederea în municipiul de pe Crişul Repede să le fie cât mai plăcută. Astfel, oaspeţii străini au vizitat monumentele reprezentative din oraş şi au asistat la mai multe evenimente cultural artistice, printre care şi un spectacol folcloric de excepţie organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, vineri, 25 noiembrie, la Casa de Cultură a municipiului Oradea. Evenimentul a fost organizat la solicitarea profesoarei Lucia Matiuţa, preşedinta PIJA Roumanie. Au participat Ansamblul "Florile Bihorului", coordonat de Florica Negrău, şi instrumentiştii prof. Ioan Fluieraş (acordeon), prof. Marius Marcu (taragot) şi prof. Petru Şinca (vioară). Acestora li s-a alăturat cvartetul de instrumentişti format din Mircea Rediş (tobă), Laurenţiu Buza (saxofon), Costel Peleş (acordeon) şi Marius Popa (vioară). Aceştia au acompaniat, cu multă măiestrie, atât Ansamblul "Florile Bihorului", cât şi soliştii clasei de canto de la Palatului Copiilor din Oradea: Daniela Lele şi George Firez. Totodată, în cadrul acestei manifestări au mai fost expuse şi câteva dintre lucrările artistei Ana Maria Patricia Perţe, elevă la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea, portretele acesteia fiind apreciate de către invitaţii PIJA 2011. "Mi-ar plăcea ca pe viitor coordonatorii grupurilor de turişti să solicite şi ei Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor pentru organizarea unor evenimente asemănătoare, care să pună în valoare cântecul, dansul şi tradiţiile populare specifice zonei Bihorului", a declarat Felician Mureşa, consultant artistic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.