Ultimul concert din stagiunea 2010-2011 a umplut joi seara sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, ceea ce l-a bucurat nespus pe Todor Albert, directorul general al instituţiei. De altfel, înainte de concert, el a ţinut să le mulţumească melomanilor orădeni care au fost nelipsiţi de la toate cele 38 de concerte din stagiune, iar membrilor orchestrei pentru profesionalismul şi dăruirea de care au dat dovadă în tot acest timp. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Horst-Hans Bäcker, născut în Bucureşti, dar stabilit din 1973 în Germania.

Todor  Albert, directorul general al Filarmonicii, nu şi-a putut ascunde bucuria când a văzut sala plină de oameni, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat la celelalte concerte simfonice din stagiune. El le-a adresat spectatorilor prezenţi invitaţia de a se înscrie din luna septembrie în Asociaţia „Prietenii Filarmonicii"  şi a de a participa şi la concertele pe care le au pregătite în noua stagiune. În plus, el a ţinut să dedice acest concert fiicei lui, care se va căsători astăzi. Programul care a fost prezentat cu acest prilej a cuprins piese cunoscute ale unor formaţii celebre, precum: Rolling Stones, Queen, Deep Purple, Led Zeppelin şi Beatles, prezentate în adaptarea/orchestraţia simfonică, respectiv vocal-simfonică a maestrului dirijor-compozitor Horst-Hans Bäcker. La reuşita acestui concert un rol deosebit au avut nu doar membrii Orchestrei simfonice, ci şi Corul Filarmonicii, dirijat de Lászlóffy Zsolt, care a evoluat în a doua parte a programului. După mai bine de două ore, deşi piesele cuprinse în program fuseseră epuizate, publicul a solicitat continuarea programului prin aplauzele furtunoase care l-au rechemat pe dirijor pe scenă. Succesul de care s-a bucurat acest concert l-a determinat pe directorul Filarmonicii să promită că vor mai organiza asemenea evenimente muzicale şi în noua stagiune, fiind o modalitate de a-i atrage şi pe tineri spre sala de concerte. Din păcate, lipsa unei instalaţii adecvate de ventilaţie a făcut ca atmosfera din sală să fie destul de greu de suportat nu numai pentru sutele de spectatori prezenţi în sală, ci şi pentru artiştii de pe scenă. 

Trebuie spus că dirijorul Horst-Hans Bäcker a mai prezentat acest program concertistic la Timişoara şi Arad, cu un succes de public extraordinar, iar după Oradea, acest concert va fi prezentat în decembrie, la Bacău şi Iaşi, iar în ianuarie, la Craiova.