Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Primăverii se va încheia astăzi, 28 martie, de la ora 19.00, cu un concert simfonic avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Horia Andreescu. Solistul invitat în concert este flautistul Ion Bogdan Ştefănescu.

Concertul simfonic de închidere a Festivalului Primăverii, care se va desfășura în sala Enescu-Bartok, are doi invitați de prestigiu: Horia Andreescu, unul dintre cei mai importanţi dirijori români contemporani, și cunoscutul flautist Ion Bogdan Ștefănescu.

„Țin să-i mulțumesc, în mod special, maestrului Ciprian Marinescu, cu care colaborăm de mulți ani în realizarea festivalului, pentru aportul adus la reușita acestui eveniment și, în mod concret, pentru cooptarea în festival a maestrului Horia Andreescu. Deși ne cunoaștem de aproximativ 40 de ani, întrucât atunci a dirijat pentru prima dată la Oradea, au trecut peste 15 ani de când n-a mai fost prezent în orașul nostru, datorită calendarului foarte încărcat al domniei sale”, a spus Vasile Foica, directorul artistic al Filarmonicii orădene, ieri, la conferința de presă.

Foica a precizat că, la propunerea dirijorului Horia Andreescu, va fi abordat un program integral clasic, prilej cu care melomanii vor putea asculta piese de Haydn (Simfonia nr. 60 „Il distratto” în Do major, care nu s-a mai cântat până în prezent la Oradea); Mozart (Concert pentru flaut și orchestră în Re major, K.314) și Beethoven (Simfonia a V-a în do minor, op. 67).

„M-am gândit că un program clasic, care cuprinde o muzică bună, consistentă, este mereu actual, întrucât reușește să se armonizeze cu spiritul timpului”, a subliniat dirijorul.

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București. Până în 2010, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Este laureatul unor importante concursuri internaționale, precum Nicolai Malko din Copenhaga (1977) și Ernest Ansermet din Geneva (1978). A început să studieze dirijatul la Conservatorul din București, a continuat cu Hans Swarowsky și Karl Österreicher la Academia de Muzică din Viena, și s-a perfecționat cu Sergiu Celibidache la Trier și München. Între anii 1974 și 1987, a fost dirijor principal al Filarmonicii din Ploiești. Pentru interesul deosebit acordat domeniului creației contemporane i-a fost decernat Premiul Criticii la Berliner Musik-Biennale în anul 1981. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale. De-a lungul timpului, a condus ansambluri de excepție, precum: Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkiavik și Alabama, orchestrele radio din Viena, Hamburg, Köln, Madrid, Sofia și Ljubljana, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg, Wrocław și Nagoya. Împreună cu Virtuozii din București - ansamblul de elită pe care l-a înființat în 1988, Filarmonica George Enescu din București și Orchestra Națională Radio, Horia Andreescu a efectuat turnee extinse în Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Cipru, Franța, Islanda, Israel, Italia, Ungaria și Turcia. Printre colaboratorii săi apropiați se regăsesc muzicieni de renume internațional precum Dmitri Alexeev, Boris Berezovsky, Dana Borșan, Rudolf Buchbinder, Kocsis Zoltán, Marin Cazacu, Natalia Gutman, Truls Mørk, Patricia Kopatchinskaja, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Vadim Repin, Ruha István, Alexandru Tomescu, Sharon Kam și Christian Lindberg. Bogata sa discografie acoperă o largă paletă stilistică și îmbină cu măiestrie bijuterii renascentiste și baroce, capodopere clasice și romantice și prime audiții contemporane. Ea constă în peste 60 de albume apărute la casele Olympia, Attacca, Q Disc, Marco Polo, Naxos, Bayer Records, RCA Red Seal, Hastedt, cpo, ErkiTónlist, Aksak, Electrecord și Artexim.

Solistul invitat în concert este flautistul Ion Bogdan Ştefănescu.

„Muzica bună poată să scoată în evidență caracteristicile vremii. Cele trei nume - Haydn, Mozart și Beethoven – sunt definitorii pentru orice cultură a lumii, în clipa de față. Dacă cei trei compozitori ar fi trăit în zilele noastre, cu siguranță ar fi fost mai bogați decât Bill Gates”, a precizat flautistul la conferința de presă.  

Ion Bogdan Ştefănescu este profesor la catedra de flaut din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, prim flautist al Filarmonicii „George Enescu” din București și solist al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. În anul 1995, a obţinut diploma de „Master of Music” la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, SUA, unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. În 1993, a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală - secţia Flaut - la clasa prof. Virgil Frâncu. De asemenea, s-a specializat cu cei mai importanți flautiști ai lumii, precum: James Galway, Alain Marion și Wolfgang Schultz. Este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice: Premiul de excelență „Constantin Brâncuși” oferit de Marea Lojă Națională din România în parteneriat cu Academia Română, 2018; „Diploma și medalia de excelență” acordate de UNIMIR pentru interpretarea Concertului de A. Jolivet în cadrul celei de a XXI-a ediție a Festivalului „George Enescu”, 2013; „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, medalie conferită de Preşedintele României, 2011; Premiul Clubului „Liones” pentru cea mai bună interpretare din cadrul seminarului condus de James Galway, Italia, 2003 ; Premiul Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, 1987 ; Premiul I - la Concursul Internaţional „Concertino”, Praga, 1986. A realizat, de-a lungul anilor, un număr impresionant de înregistrări la Societatea Română de Radio, precum și la Deutschlandfunk – Köln, WDR, Bayerische Rundfunk, DRS 2, Société de Musique Contemporaine, Lausanne. Ion Bogdan Ștefănescu cântă pe un flaut Muramatsu 18 K.