Întâlnirea regizorului Victor Ioan Frunză cu publicul orădean s-a dovedit de bun augur marţi seara, când în Sala Mare, de această dată plină, s-a jucat "Tartuffe-sau impostorul" (Moliere). O comedie de moravuri care prezintă, în versuri, victoria imposturii şi ironizează demagogia şi religiozitatea oarbă. O comedie la care s-a râs şi s-a aplaudat cu sinceritate.

Contemporaneitatea secvenţelor scrise acum 400 de ani, este scoasă în evidenţă printr-o direcţie regizorală fără cusur. Victor Ioan Frunză alege să monteze varianta mai puţin cunoscută a piesei (cenzura l-a obligat pe Moliere să schimbe finalul) şi să opteze deci, pentru victoria răului. Astfel, comedia despre bine şi rău capătă accente metalice, reci, şi lasă un gust amar printre reprizele de râs. În plus, Frunză lansează provocarea unui spectacol în versuri. Actorii taie rima, replicile curg firesc, mecanismul funcţionează ca un ceas elveţian. Tartuffe, bigotul care convinge un om bogat să-l creadă până la limita stupidului, pentru că afişează o credinţă oarbă în biserică şi abuzează de un discurs demagogic, rămâne în finalul piesei cu toată averea fostului stăpân. Păcălitul, Orgon, este de fapt victima propriei credulităţi, a vanităţii care-i vibrează la fiecare linguşire şi-a laşităţii, tipică persoanelor de rang, care nu vor să recunoască că s-au înşelat amarnic. Sorin Miron se remarcă în rolul lui Orgon, trece rampa spre inima publicului şi se proiectează în viitor, scriindu-şi numele pe agenda "must see" a spectatorilor. Alături de el, Nicoleta Hâncu (Elmire, soţia lui Orgon), George Costin (Tartuffe), Adrian Nicolae (Damis, fiul lui Orgon) şi Irina Bucescu (Marianne, fiica lui Orgon), completează paleta de personaje şi culori printr-un joc curat, cu atenţie la detalii.