Doamna profesoară Silvia Pop de Popa este un nume binecunoscut, şi asta, desigur, nu pentru că este sora renumitului chirurg cardiolog Ioan Pop de Popa. Ci, pentru că, timp de 40 de ani a fost dascăl mult preţuit şi iubit de către cei peste 800 de elevi pe care i-a învăţat şi îndrumat de la catedra de muzică a Şcolii Populare de Artă Oradea (acum, Şcoala de Arte "Francisc Hubic"). Între aceştia, nume mari, acum, ale muzicii populare româneşti, dar şi, unele, ale muzicii culte. Doamna Silvia, deşi bolnavă, a acceptat să convorbim despre toate acestea, mai ales că, în această lună, pe 28, împlineşte frumoasa vârstă de 80 de ani. Îi urăm, de pe acum, multă sănătate şi numai zile senine. "Şcoala de aplicaţie". Refugiul: "Am cântat pentru răniţi"... Auzisem de multe ori vorbe frumoase, de admiraţie şi respect, când venea vorba despre Doamna Silvia Pop de Popa, titulara catedrei de canto clasic şi popular de la Şcoala Populară de Artă Oradea, vreme de aproape 40 de ani, şi directoare - timp de 27 de ani - a acestei prestigioase instituţii de cultură, vorbe spuse de către foştii săi elevi. Zilele trecute, când am realizat convorbirea, am ştiut că, într-adevăr, aveam în faţă un Om în plenitudinea auriferă a personalităţii sale. Mi-a vorbit şoptit - căci numai aşa poate să vorbească, în urma unei operaţii la glanda tiroidă - despre tot ce a însemnat, în timp, o viaţă închinată nobilei arte a muzicii - cea cultă, clasică, şi cea populară - izvorniţe fascinante ale unor comori de spiritualitate şi simţire românească. Îmi spunea că s-a născut aici, în Oradea, în casa unde ne aflam, de pe strada Horea, în urmă cu aproape 80 de ani, mama sa, Lucreţia, fiind casnică, iar tatăl, Ioan, profesor. A urmat cursurile primare la Şcoala de aplicaţie a Liceului Pedagogic Greco-catolic din Oradea, apoi, cursurile Liceului de fete "Oltea Doamna"; aceasta, până în septembrie 1940, când familia Pop de Popa a plecat în refugiu, la Beiuş, unde eleva Silvia şi-a continuat studiile, la Liceul "Samuil Vulcan", luându-şi bacalaureatul. Erau vremuri grele, când Ardealul sângera, sfâşiat şi frânt sub cizma horthystă, iar românii, pentru că, fiind români, erau pradă pericolului şi ameninţărilor din partea ocupanţilor. Dar, să revin: adolescenta Silvia Pop de Popa s-a înscris la Conservatorul din Timişoara - pe care l-a urmat între 1942-1945, după care şi-a finalizat studiile muzicale la Conservatorul de Muzică din Cluj, în 1946, când a obţinut Diploma de profesor de muzică şi încă o diplomă, pe cea de Canto. În 1944 - când frontul celui de-al doilea război ajunsese la Beiuş -, a cântat pentru răniţii din spitalul de campanie, împreună cu colegele sale. Părinţii s-au întors din refugiu în martie 1945. "În rolete, găuri de la gloanţe!" În timp ce discutăm, îmi arată - în roletele de la geamuri - găurile făcute de gloanţe, în timpul războiului. Am întrebat-o cum de s-a decis să urmeze o carieră muzicală, când, alte meserii, mai bănoase, erau la mare preţ. "Cred că am luat hotărîrea să urmez calea muzicii, după ce, la Beiuş - eram în ultimul an de liceu - profesorul Mihai Bruchental mi-a spus: ?Tu, Silvia, să te duci la Conservator, căci puţini au voce ca a ta!?". Îmi vorbeşte apoi despre "distinşii oameni ai muzicii" care i-au fost dascăli la prestigioasele instituţii muzicale din Timişoara, respectiv Cluj-Napoca: Sabin Drăgoi, Traian Vulpescu, Lucian Surlaşiu, Al. Skeleti şi "inegalabila profesoară de Canto, Lia Pop-Popovici". Conservatorul, la Cluj: "Ne-au pus foc ungurii!" Despre ultimii ani de Conservator la Cluj, doamna Silvia îmi spune: "A fost cea mai cruntă perioadă, când, în noiembrie 1945, ungurii au dat foc Căminului de băieţi, trei studenţi murind atunci arşi de vii. Mă aflam la un spectacol, la Operă - se juca "Tosca" de Puccini -, când cineva a intrat în sala de concerte strigând: ?Opriţi spectacolul! Toţi studenţii băieţi să vină de urgenţă pe strada Avram Iancu, la cămin, că ne-au pus foc ungurii! Fetele să ocolească Piaţa "Matei Corvin" şi să plece acasă!? Eu locuiam în gazdă, pe strada ?Coşbuc?, la o nemţoaică. Băiatul cel mic al acesteia îmi aducea veşti. Vine o dată şi zice: ?Nişte femei unguroaice au aruncat benzină peste tot, iar trei băieţi care s-au ascuns sub paturi au murit arşi!? Aşa a fost, pentru că ungurii nu se împăcau în ruptul capului cu faptul că Ardealul a fost alipit - cu sânge şi apă vie - la Patria-Mamă din care a fost smuls atunci, în cea mai neagră zi, de 30 august 1940". Dascăl, la "Conservatorul de Muzică al Primăriei" După încheierea studiilor muzicale - unde l-a avut coleg, între alţii, şi pe cunoscutul compozitor Tudor Jarda -, Silvia Pop de Popa a fost repartizată în oraşul natal, ca profesoară la Liceul de Băieţi "Alexandru Roman", dar avea ore şi la Liceul Industrial, precum şi la Conservatorul de Muzică al Primăriei, adică fosta Şcoală Populară de Artă, care acum poartă numele ctitorului său, Francisc Hubic, şi care - zice distinsa interlocutoare, "a fost prima instituţie de educaţie artistică din Oradea, după primul război mondial. În acest minunat lăcaş de învăţământ muzical mi-am desfăşurat întreaga activitate profesională şi pedagogică, vreme de peste 37 de ani, slujind din tot sufletul şi cu toată fiinţa mea pe Măria Sa Muzica, atât cântul clasic, cât şi, mai ales, cântecul popular românesc." Secţii noi, cu filiale în judeţ Doamna Silvia Pop de Popa îmi spune, în continuare, că, din 1952 şi până în toamna anului 1979, a îndeplinit funcţia de directoare a şcolii, care avea, atunci, în anii `50, opt cadre didactice şi 80-90 de copii şi tineri, cu o singură secţie, cea de Muzică. "Vreau să vă spun că n-am avut odihnă până ce nu am înfiinţat şi secţia de Teatru - în limbile română şi maghiară -, unde au fost profesori, un timp şi Radu Penciulescu (viitorul mare regizor), Dorel Urlăţeanu, Stelian Vasilescu, Vasile Pop, Sombati G. Otto, F. Paloczi, Tereza Farcaş ş.a. De asemenea, am pus bazele Teatrului de Păpuşi, iar prin unificarea grupului de artişti plastici din şcoala noastră, prin anii `50, am beneficiat şi de elita acestei profesiuni: sculptorii Iosif şi Josefina Fekete, Rodica Pamfil, precum şi artiştii plastici Mottl Roman, Aurel Pop, Krisstofi Ioan, Avram Tătaru. Mai târziu, în anii `60, am înfiinţat şi o clasă de textile, cu profil ?Cusături populare româneşti?, precum şi o secţie de balet clasic, dans modern şi dans popular. Amintesc aici profesorii: Maria Tărăbuţă, Ruxandra Henciu (Cusături populare), Eva Ombodi şi Stela Nichita, iar acum, fosta noastră elevă, Margareta Săteanu. După cum se vede, moştenirea rămasă de la primul director, ctitorul şcolii, marele muzician Francisc Hubic - mai apoi, de la Romulus Botto -, s-a amplificat, dar, în afară de asta - să nu-i uităm nici pe profesorii Oscar Boda, Gheorghe Chirvai, pianistele Ileana Antal, Ileana Cristea, Fischer Ştefania, Ilona Czegledi, cântăreaţa Magda Papp-Petca. În mod cu totul deosebit, ţin să remarc faptul că secţiile şcolii aveau filiale în judeţ: la Beiuş - clasa de muzică şi arte plastice (prof. Cornel T. Durgheu) - la Marghita - clasă de muzică, la Salonta - brigăzi artistice şi teatru, în comuna Batăr - fanfară pentru copii, iar în satul Delureni (Beznea), clasă de cusături-ţesături populare româneşti". Pleiadele de interpreţi Doamna Silvia îmi arată o revistă din Austria - "Das Opernglas" - unde este prezentat, pe câteva pagini, un fost elev al dumisale, Alexandru Badea, acum solist al Operei din Viena. Pe copertă, o dedicaţie: "Doamnei Silvia Pop de Popa, prima mea profesoară de canto, cu toată dragostea". Ascult, în continuare, vorbele şoptite, şi notez febril: "Primele mele eleve, Aurora Cipău şi Eleonora Pop, au făcut frumoase cariere pedagogice. A urmat o pleiadă de cântăreţi, angajaţi apoi de Opera din Cluj-Napoca şi Opera din Viena: Florentina Giurcu, Alexandru Badea, Rita Fâşie, Eleonora Drimba, Doina Antoci-Bocioc. Mă mândresc în mod deosebit cu clasa de Canto popular, înfiinţată în anii `60, ai cărei absolvenţi au reprezentat muzica populară bihoreană cu acurateţe exemplară, fără vulgarităţi, culeasă cu grijă din zonele folclorice de unde venea fiecare. Astfel, Florica Ungur şi-a cules melodiile de la sursa cea mai autorizată, Lelea Maria din Fâşca, Florica Duma - chiar de la tatăl ei, pe care apoi le-au valorificat cu multă sensibilitate, la fel şi Florica Zaha, alcătuindu-şi un repertoriu bogat. Să nu-i uit nici pe mai vârstnicul Traian Hurgoi, şi, în continuare, pe Maria Haiduc - care invită în platoul televiziunii locale foşti colegi cu care şi-a început cariera: Elvira Lerinţiu, Viorica Marc-Bulzan sau din generaţiile mai tinere, Dorina Miescu, Cornel Borza, Mariana Stănescu, precum şi elevii de astăzi ai fostului meu elev şi corepetitor, prof. Marcu Leţ. Am avut o excelentă colaborare şi cu profesorii Gheorghe David - azi, directorul Centrului Judeţean al Creaţiei populare - şi cu Florea Crişu, inimosul maestru coregraf, ambii având o activitate de excepţie în domeniul coral, respectiv al dansurilor populare româneşti, printre românii din Ungaria. Încă un lucru n-aş vrea să omit: pentru înfiinţarea Liceului de Artă, în 1957, am transferat de la şcoala noastră 150 de elevi şi patru profesori, multe talente luându-şi zborul şi de aici. La Şcoala Populară de Artă şi-au făcut ucenicia mulţi artişti care sunt cunoscuţi astăzi peste hotare, iar dintre cei din ţară, marele actor de astăzi, Adrian Pintea, un alt actor, Gheorghe Şimonca, regretatul profesor de pian Aurel Mirişan, Ana Panti - de la Opera din Budapesta -, violonistul Ştefan Lori, baritonul Ştefan Silaghi, din Germania, şi mulţi alţii. Îmi creşte inima când îi văd la televizor, pe dragii mei foşti elevi!" "Marşul lui Iancu" şi "Flautul fermecat" De-a lungul celor 40 de ani petrecuţi pe tărâmul educaţional-cultural, Silvia Pop de Popa a făcut parte din comisii de jurizări, a fost şi solistă a Filarmonicii orădene şi a Corului acesteia (1946-1952), a fost membră a Consiliilor artistice ale Filarmonicii şi Teatrului de Stat Oradea; ba chiar - puţini ştiu - a câşltigat concursul pentru desemnarea celei mai potrivite melodii pentru ceasul Primăriei Oradea, cu "Marşul lui Iancu". De asemenea, a cântat la prima emisiune televizată din Oradea - împreună cu profesorii şi elevii şcolii, ocelor două spectacole cu "Flautul fermecat" de Mozart, în colaborare cu Filarmonica de Stat, aceasta fiind prima încercare de a înfiinţa Operă în Oradea. Mă bucur din tot sufletul şi de succesele actualei Şcoli de Arte ?Francisc Hubic?, al cărei director, prof. Marian Boboia, a fost şi el elevul meu. Şi Dumitru Sopon a dat examen de diplomă la mine, dar vreau să subliniez că - la iniţiativa lui Emanoil Engel şi a mea -, am ieşit pe teren, în judeţ, cu muzica populară, le predam cursuri de folclor şi dascălilor de la ţară. La o întrebare a mea despre felul cum s-a înţeles cu şefii de la Cultură ai judeţului, răspunsul este pozitiv: "Am numai laude, atât pentru Engel, cât şi pentru Ioan Chira, căci erau buni profesionişti şi se interesau foarte mult de procesul de învăţământ". "Cum să mă despart de şcoală?"... "În septembrie 1983, am ieşit la pensie, dar îmi venea extrem de greu să mă despart de şcoală; simţeam că mi se usucă sufletul dacă plec de acolo, fiindcă rădăcinile fiinţei mele îşi trăgeau seva şi puterea din munca de zi cu zi la catedră, pe altarul muzicii, şlefuind cu toată dragostea talentul dragilor mei elevi. Aşa se face că am rămas încă un an ca profesoară la Şcoala Populară de Artă, fără să primesc nici o retribuţie, aşa, cum se spune, ?de amorul artei?. Am predat ştafeta, să zic aşa, cadrelor mai tinere, dar am avut, cu ajutorul lui Dumnezeu, bucuria de a participa la cea de-a 75-a aniversare a şcolii, de această dată, ca... invitată. Mărgăritarele amintirilor. La mulţi ani, doamnă profesoară! Doamna Silvia Pop de Popa continuă să înşire mărgăritarele amintirilor, cu privirea înrourată: "Se întâmpla cu ani în urmă, când, fiind în vizită la o prietenă, au apărut pe ecranul televizorului cele ?trei Florici? - Ungur, Duma, Zaha -, alături de Maria Haiduc. Am avut şansa să îndrum aceste voci folclorice, să le transmit dragostea pentru culegerea de cântece bătrâneşti şi dorinţa de valorificare a lor în spectacole. Printre lacrimile aducerilor-aminte, îmi este vie în memorie vorba dulce a Doamnei Marioara Murărescu, atunci când felicita judeţul Bihor pentru numărul mare de interpreţi valoroşi daţi ţării, muzicii acestui popor greu încercat, care, nu o dată, şi-a alinat sufletul prin cântec"... Pentru marea devoţiune şi înaltul profesionalism cu care a slujit Muzica, Doamna Profesoară Silvia Pop de Popa a primit mai multe decoraţii, dar "cea mai mare răsplată a muncii mele, spune Domnia Sa, a fost şi este recunoştinţa foştilor mei elevi. Pe ei nu-i voi uita niciodată şi sunt fericită să cred că nici ei nu o vor uita pe profesoara lor!"... În această lună, pe 28, cum spuneam în debutul acestor rânduri, Doamna Silvia Pop de Popa rotunjeşte o cunună a vârstelor, cu 80 de primăveri, şi tot atâţia trandafiri înmiresmaţi. Centrul Judeţean al Creaţiei Populare Bihor - după cum îmi spunea directorul acestuia, dl prof. Gheorghe David - o va sărbători cum se cuvine, într-un mare spectacol. Cu acest prilej, ne permitem a sugera Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Oradea, adoptarea unei Hotărîri prin care Silviei Pop de Popa să i se confere Titlul de Cetăţean de Onoare al urbei de pe Criş. La Mulţi Ani, cu aleasă stimă şi recunoştinţă, Doamnă Profesoară!