Şi în acest an, Asociaţia Pro Folk Marghita, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor şi Primăria Marghita, organizează, cu generozitate, pe perioada verii, un proiect cultural mai amplu care cuprinde o serie de acţiuni interesante în domeniul artistic.

Astfel, în cadrul proiectului, în perioada 20-31 iulie, s-au desfăşurat trei tabere: tabara internaţională de pictură, tabăra de dansuri populare maghiare şi tabăra de creaţie. Astfel, tabăra internaţională de pictură, la care au participat 28 de pictori, amatori şi profesionişti, din Polonia, Slovacia, Ungaria şi România, a fost găzduită, în condiţii deosebite, de Episcopia Romano-Catolică din Şinteu, organizatorul taberei fiind pictorul Pap Gabriel din Marghita. Din lucrările realizate de artişti se va organiza, în viitorul apropiat, o expoziţie. Despre ce s-a întâmplat în această tabără ne-a povestit asist. univ. dr. Anca Popescu, consultant de specialitate la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor: "Cele mai importante persoane care s-au ocupat cu dăruire şi entuziasm de acest proiect au fost Pap Gabriel şi Andrea Deak. Eu am răspuns cu mare plăcere solicitării lor, având în vedere atât organizarea exemplară, cât şi calitatea invitaţilor din tabăra de pictură. Peisajul minunat, ospitalitatea gazdelor, căldura şi măiestria participanţilor au făcut din această tabără un adevărat succes, consecinţă fiind atât lucrările realizate, cât şi prieteniile care s-au legat. Îi felicit pe toţi participanţii!", ne-a declarat Anca Popescu. O altă tabără, care s-a organizat în cadrul proiectului mai sus amintit, este cea de dansuri populare maghiare, desfăşurată în cadrul taberei Bisericii Reformate din Şinteu. Aflată la cea de-a VII-a ediţie, tabăra a reunit 35 de elevi, din clasele III-XII, de la Liceul Teoretic "Horváth János" din Marghita. Instructor-coregraf a fost Varo Huba din Târgu Mureş, iar copiii care au participat la tabără fac parte din formaţia "Gyongyvetok" din Marghita, condusă de instructorul Juhos Marta. "Scopul acestei tabere este conservarea şi promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare, dar şi de a prezenta pe scenă în faţa copiilor aceste dansuri care sunt foarte solicitate la festivaluri", ne-a declarat Andrea Deak, organizatoarea taberelor, menţionând că în final a fost organizat un program cu dansurile populare pe care copiii le-au învăţat în cadrul taberei. Cea de-a treia tabără a fost cea de creaţie, la care au participat 45 de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani. Ei au luat parte la activităţi sportive, susţinute de profesorii de educaţie fizică Varodi Ioan şi S. Csaba de la Liceul Teoretic "Horváth János" din Marghita, de asemenea au participat la excursii şi drumeţii prin zonă cu profesorul de biologie Balla Sandor. Programul copiilor a continuat în echipa pentru abilităţi practice, ocazie cu care au realizat diferite lucrări din gips şi au confecţionat felicitări folosind hârtie colorată şi mărgele, îndrumaţi de profesoarele Timar Angela, Pop Monika, Kis Eva şi Bodi Boglarka.