În perioada 19-21 iulie 2013, în Parcul "Nicolae Bălcescu" din Oradea, se va desfăşura Târgul meşterilor populari, eveniment ajuns la cea de-a XX-a ediţie, la care vor participa 150 de meşteri din toată ţara, dar şi din Ungaria, fiind cel mai mare număr de participanţi de până acum.

Cei 150 de meşteri care vor participa la târg provin din toate zonele etnografice ale ţării: Bihor, Maramureş, Dobrogea, Suceava, Neamţ, Vâlcea, Harghita, Arad, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Dolj, Gorj, Argeş, Braşov, Cluj, Prahova, Mureş, Galaţi, Alba, Sălaj, Timiş, Bacău, Vrancea, Bucureşti etc.). Ei vor expune cele mai însemnate creaţii ale meşteşugului lor: olărit, prelucrarea lemnului, cojocărit, ţesături, podoabe ţărăneşti, împletituri de papură şi nuiele, icoane şi pictură naivă, instrumente muzicale, măşti, ouă încondeiate, icoane pe sticlă, icoane pe lemn, turtă dulce, colac secuiesc, sumane, ţesături, obiecte din scoarţă de copac, turtă dulce etc. De asemenea, sunt invitaţi noi creatori populari din domeniile lemn, prelucrarea pieilor, ceramică. Vor fi prezenţi, în continuare, şi meşteri populari din Ungaria. În contextul târgului va fi o zonă destinată atelierelor de creaţie, unde doritorii vor putea avea acces, după un orar ce va fi anunţat, pentru a putea descoperi tainele unor meşteşuguri, putând chiar lucra la războiul de ţesut, la roata olarului, la cioplitul lemnului sau cu instrumentele de încondeiat ouă etc. Şi pentru că se împlinesc 20 de ani de când se organizează această manifestare pentru orădeni şi nu numai, Muzeul Ţării Crişurilor doreşte să îşi exprime mulţumirea faţă de meşterii care au luat parte la ediţiile anterioare ale Târgului, prin acordarea de diplome de participare, iar celor care le-au fost alături încă de la prima ediţie organizată, din 1993, de diplome de fidelitate. Timp de trei zile, târgul propune şi spectacole folclorice care vor fi susţinute doar de bihoreni, ansambluri reprezentând vetre folclorice importante ale judeţului nostru. Alături de meşterii populari, vor avea un stand şi tinerii de la Asociaţia "Down" Oradea - Centrul de Zi „Iedera" şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor - Centrul cu Profil Ocupaţional pentru Persoane cu Dizabilităţi "Wilhelmina", care vor expune obiecte confecţionate de ei (lumânări, mărgele, brăţări, inele, felicitări etc.). Programul târgului va fi următorul: vineri, 19 iulie, între orele 11.00-21.00, sâmbătă, 20 iulie, între orele 9.00-21.00, iar duminică, 21 iulie, între orele 9.00-18.00. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 19 iulie, de la ora 18.30.

Târgul meşterilor populari este organizat de Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor" (instituţie subordonată Consiliului Judeţean Bihor), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, şi în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea, Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor", Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" Oradea, Grupul Şcolar "Ioan Bococi" Oradea şi Liceul cu Program Sportiv "Bihorul".