În suita de manifestări dedicate împlinirii a 900 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Oradea, ieri, în Sala Mare a Primăriei Oradea, a avut loc o dublă lansare de carte: "Cetatea Oradiei. De la începuturi până la sfârşitul secolului al XVII-lea", semnată de istoricul şi arheologul Doru Marta, şi "Oradea 1900. Un ghid de arhitectură", semnată de Mircea Paşca, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Bihor.

"Cartea lui Doru Marta, apărută la Editura Muzeului Ţării Crişurilor, este o contribuţie esenţială pentru istoria veche a unuia dintre principalele centre politice, religioase şi culturale ale Câmpiei Române de Vest, cea pe care o socotesc o regiune europeană distinctă", semnalează academicianul Răzvan Teodorescu, în prefaţa cărţii. Impresionanta lucrare apare la câţiva ani după tipărirea volumului "Cetatea Oradea. Monografii arheologice. Volumul I. Zona Palatului Episcopal", apărut la Oradea, în 2002, sub coordoonarea lui Adrian Andrei Rusu. Cartea lui Marta îşi propune "pornind de la cele evidenţiate de săpăturile sistematice de salvare să reconstitue destinul unui monument princeps al Europei chiar, în jurul căruia a existat şi există Oradea de ieri şi azi. Ţelul cărţii este să fie un reper istoriografic lămuritor pentru istoria acestei regiuni europene", notează şi prof. univ. dr. Aurel Chiriac în capitolul care deschide cartea - "Cetatea Oradiei între veacuri şi orgolii". "Doru Marta nu putea fi suspectat de subiectivism când a scris această carte. El nu a omis părţi din destinul Cetăţii Oradea, ci a prezentat amănunte legate de evenimentele importante ale acesteia, fiind un exemplu în ce priveşte scrierea istoriei la început de mileniu III", a menţionat Aurel Chiriac cu prilejul lansării. La eveniment a fost prezent şi academicianul Nicolae Edroiu, sub îndrumarea căruia Doru Marta a obţinut, în urmă cu câţiva ani, titlul de doctor în istorie. Cealalată carte lansată ieri este "Oradea 1900. Un ghid de arhitectură", apărută la Editura Primus şi semnată de Mircea Paşca, despre care au făcut vorbire prof. dr. arh. Teodor Octavian Gheorghiu, de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara şi de conf. dr. arh. Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS România. Cartea prezintă patrimoniul arhitectural al Oradiei de la începutul secolului XX şi reuneşte cele mai cunoscute şi reprezentative clădiri ale oraşului, dar şi clădiri modeste, tipice pentru arhitectura orădeană la început de secol XX. "Cartea vrea să facă cunoscut patrimoniul oraşului şi valoarea lui, nu numai pentru o mai bună înţelegere a acestuia, ci şi pentru respectarea lui de către locuitorii urbei. Lucrarea se adresează publicului larg, dar şi specialiştilor, studenţilor şi turiştilor care ne vizitează oraşul", ne-a declarat Mircea Paşca.