Încă o primă audiţie pe scena Filarmonicii de Stat
Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea prezintă azi, 15 martie, în primă audiţie la Oradea, Simfonia a XV-a în La major, de D. Şostakovici, o capodoperă a secolului XX. Spectacolul, care va debuta la ora 19.00, la Sala Enescu-Bartok, va mai cuprinde Marşul ungar, de Berlioz, respectiv Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 37, de Beethoven.
"Încercăm să aducem publicului orădean concerte interesante. Concertul nu se adresează neapărat publicului larg, cu toate acestea am dorit să demonstrez publicului mai conservator că muzica secolului XX, care se cântă mult prea rar la Oradea, este deosebit de valoroasă, de frumoasă", a declarat dirijorul concertului, Romeo Rîmbu. Potrivit lui Rîmbu, Simfonia a XV-a este o capodoperă a secolului XX pentru că "imaginea filosofică şi expresivă pe care reuşeşte să o redea ne trimite în nişte sfere care nu pot fi descrise în cuvinte". "Unii muzicologici consideră simfonia ca reprezentare a Vieţii, ar putea fi făcută o analogie cu "Patetica" lui Ceaikovski, care se termină tot în pianissimo", a mai menţionat dirijorul. Programul concertului de azi, va cuprinde şi o dedicaţie muzicală simbol pentru Ziua Maghiarilor de pretutindeni - "Marşul ungar", de H. Berlioz, o lucrare extrasă din "Damnaţiunea lui Faust", dup Goethe. "Este o piesă foarte valoroasă, de multe ori se cântă ca bis al unei orchestre tocmai pentru că este foarte bine scrisă şi ne-am gândit că ar fi un gest de politeţe faţă de aceste eveniment", a declarat Romeo Rîmbu. Despre Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor, de Beethoven, dirijorul a amintit că valoarea acestuia s-a impus în timp, la fel ca şi alte concerte beethoveniene. Solistul concertului va fi tânărul pianist Lucian Velciu, născut în 1976, la Bucureşti. "Acest concert este grozav. Se potriveşte foarte bine cu lăuntrul meu şi se apropie foarte mult de ceea ce-mi doresc eu de la Beethoven", a declarat pianistul Lucian Velciu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.