Timp de trei zile, în parcarea de la Era Shopping Park, au avut loc spectacole folclorice susţinute de ansambluri folclorice şi solişti vocali din Oradea şi Bihor. Programul artistic a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, în cadrul tradiţionale manifestări "Târgul fermierilor bihoreni".

Programul a debutat vineri, în compania Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana", şi a continuat a doua zi, cu îndrăgiţii solişti Ioana Urs şi Ovidiu Piscoi, invitaţi special ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, şi Ansamblul folcloric „Nuntaşii Bihorului", condus de maestrul Florian Clepe. Cei doi solişti au deschis sâmbătă programul folcloric, acompaniaţi de perechi de dansatori ai ansamblului. Cu acest prilej, Ioana Urs a interpretat melodii de pe Valea Crişului Repede, iar Ovidiu Piscoi a prezentat piese specifice zonei Beiuşului. În continuare, a evoluat corpul de dansatori de la Ansamblul folcloric „Nuntaşii Bihorului", care a prezentat dans de Aleşd, după care şi-au dat concursul soliştii vocali Mihai Jula, Veronica Stoicu, Mariana Militaru şi Florica Ruja, programul încheindu-se cu dans de Beiuş. Duminică, au fost invitate să evolueze Ansamblurile folclorice „Bărdăuţa" (din Borod) şi "Ţara Crişurilor". 

Din păcate, prea puţini orădeni s-au încumetat să înfrunte vremea caniculară de afară pentru a asista la programul folcloric din cadrul Târgului fermierilor bihoreni, ceea ce nu i-a împiedicat pe artişti să ofere momente folclorice deosebite.