La Filarmonica de Stat - Concert simfonic dedicat Zilei Europei
Ziua Europei va fi marcată astăzi, 9 mai, şi la Filarmonica de Stat Oradea, printr-un concert simfonic deosebit, care va avea loc începând cu ora 19.00, în Sala Enescu-Bartok a instituţiei. Partea solistică va fi executată de trei muzicieni locali cu calităţi deosebite. Conducerea muzicală a concertului îi aparţine dirijorului permanent al Filarmonicii orădene, maestrul Romeo Rîmbu.
Prima lucrare este Concertul nr. 3 pentru corn şi orchestră în Mi bemol major, K.447, de Wolfgang Amadeus Mozart. Acest concert este cel mai popular din cele patru patru lucrări similare compuse de Mozart pentru corn şi orchestră. Lucrarea va fi interpretată de Lorenzo Moroni, prim cornist (şef compartiment corn) al Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Oradea din anul 1998. După studii de corn la Liceul de Muzică din Varese, a absolvit Conservatorul Gaetano Donizetti din Bergamo. Alături de Orchestra Filarmonicii din Oradea, a apărut, de mai multe ori, în calitate de solist concertist, totodată, a susţinut şi multe recitaluri camerale. În cadrul conferinţei de presă de ieri, de la Filarmonică, maestrul Romeo Rîmbu şi managerul instituţiei Todor Albert au avut numai cuvinte de laudă la adresa solistului Lorenzo Moroni, menţionând că este unul dintre cei mai bine pregătiţi instrumentişti din orchestră. A doua lucrare din program este Cvintetul pentru clarinet şi coarde în Si bemol major, op. 34, de Carl Maria von Weber. Solistul lucrării este clarinetistul Cristian Marin, artist instrumentist al Orchestrei simfonice a Filarmonicii orădene din anul 1998. A avut apariţii în numeroase concerte camerale, precum şi în calitate de solist concertist, alături de orchestrele filarmonicilor din Târgu Mureş, Oradea, precum şi cu ansamblul Academiei de Muzică din Cluj. Ultima lucrare este Concertul pentru pian şi orchestră în La minor, op. 16, de Edvard Grieg. Solista invitată este tânăra pianistă Munkácsi Dóra din Oradea, care, din anul 2011, predă pian principal în cadrul Universităţii din Oradea, iar din 2012, este doctorandă la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.