Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor a susţinut joi, 22 septembrie, la Casa de Cultură a municipiului Salonta, unul din seria de cursuri de educaţie permanentă şi management cultural destinat directorilor şi specialiştilor de aşezăminte culturale.

Au dat răspuns invitaţiei: primarul municipiului Salonta - Török László, viceprimarul comunei Tinca - Radu Marian, precum şi reprezentanţi ai localităţilor Avram Iancu, Tulca şi Mădăras. Participanţii la acest curs au înţeles mesajul şi au adus cu ei tineri îmbrăcaţi în costumul popular specific localităţii. Aceste cursuri au oferit copiilor prezenţi, pe lângă informaţii despre cultura tradiţională oferite de specialiştii Centrului, şi posibilitatea întâlnirii cu alţi copii din localităţile învecinate cu care au preocupări comune, respectiv muzica şi dansurile populare. CJCPCT Bihor a oferit informaţii preţioase reprezentanţilor localităţilor respective cu privire la demararea şi susţinerea proiectelor culturale prin care să sprijine tânăra generaţie iubitoare de cultură tradiţională. „Una dintre sarcinile prioritare ale compartimentului de educaţie permanentă şi proiecte culturale din cadrul CJCPCT Bihor este de a dezvolta un amplu program de transmitere a culturii tradiţionale către tânăra generaţie", a precizat Radu Matei Pavel, director general-manager Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.