Dirijorul Liviu Condriuc, de la Deutsche Oper din Berlin, a fost invitatul special al conferinţei de presă care a avut loc ieri, la sediul Filarmonicii de Stat Oradea, în cadrul căreia a prezentat programul concertului simfonic de joi, 12 mai, de la ora 19.00. Evenimentul muzical va avea un caracter deosebit, deoarece Liviu Condriuc va debuta cu acest prilej ca dirijor în România. Solist invitat va fi cornistul Petre Gâscă.

"Concertul de joi îmi doresc să fie cât mai frumos, să vă rămână în amintire cât mai plăcut", le-a spus dirijorul Liviu Condriuc jurnaliştilor prezenţi ieri la conferinţa de presă. El a menţionat că se află pentru prima oară într-un concert la Oradea şi că evenimentul va fi special, întrucât va marca debutul său ca dirijor în România. "Iată că proiectul nostru de promovare a tinerelor talente nu se rezumă doar la interpreţi, ci şi la dirijori tineri", a menţionat şi Todor Albert, directorul general al Filarmonicii orădene. La finalul conferinţei de presă, Cornel Cristea, directorul artistic al Filarmonicii, şi-a luat rămas bun de la jurnalişti, întrucât a ajuns la vârsta pensionării, iar concertul simfonic de joi va fi ultimul eveniment muzical patronat de el în această funcţie.

Din programul concertului vor face parte lucrările: G. Rossini: Bărbierul din Sevilla - uvertură, W. A. Mozart: Concert nr. 4 pentru corn şi orchestră în Mi bemol major, K. 495, respectiv L. v. Beethoven: Simfonia I în Do major, op. 21. Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel.: 0259/430.853, www.oradeaphilharmony.com.