Marius Pop & Călin Pop - Fiul şi tatăl pe aceeaşi scenă
Repertoriul a fost unul variat, şi a cuprins cover-uri, compoziţii noi, dar şi vechi, pe care Marius le-a interpretat alături de prietenii săi: Alex Szuz - tobe, Arcadiu Szuz - bass şi Alex Stângu - chitară. Printre invitaţi s-au numărat Sergiu Nica, solistul orădean reîntors după zece ani de pe cele mai mari vase de croazieră, precum şi chitaristul orădean Tamás Paskuy. A fost un eveniment unic, cu atât mai mult cu cât se întâmplă destul de rar ca Marius Pop, chitarist de talie naţională şi internaţională, să susţină un concert cu compoziţii proprii, dar şi mai rar când apare pe aceeaşi scenă cu tatăl său, Călin Pop, solistul şi chitaristul legendarului grup "Celelalte Cuvinte". "Ideea de a-l invita pe Marius în concert mi-a venit anul trecut. Fiind un artist foarte talentat, i-am propus un concert cu compoziţii proprii", ne-a declarat Lucia Bochiş, manager LB Shows, organizatoarea evenimentului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.