Cu câteva luni în urmă, intram în posesia unui volum cu un titlu incitant, "Ultimul zbor cu soții Ceaușescu", lucrare scrisă de comandorul Alexandru Popa, iar în aprilie am avut fericita ocazie să mă întâlnesc cu acesta la București, acolo unde locuiește.

Pe scurt, pentru a lăsa cititorilor plăcerea de a-l descoperi pe Alexandru Popa prin lectură, menționez că acesta s-a născut la 2 august 1953, în satul Lazuri de Beiuș, într-o familie de harnici gospodari bihoreni și, după o remarcabilă carieră militară, ca ofițer de aviație, a ajuns printre cei mai buni piloți de elicoptere ai țării și chiar comandant al Unității Speciale de Aviație a Ministerului de Interne. Încă de la începutul discuției noastre, purtate într-un cadru mai puțin protocolar, la una dintre terasele din centrul Capitalei, într-o frumoasă zi de primăvară, privirea strălucitoare, caldă și fermă, deopotrivă, a comandorului Popa, precum și felul de a vorbi și gesticula mi-au devoalat o personalitate puternică, un om dintre aceia puțini, care au reușit în tot ce și-au propus în viață și, mai mult, conștientizează acest lucru, bucurându-se cu seninătate de prezentul ce se consumă ca o consecință firească a unui trecut prolific. Interlocutorul meu m-a transportat, după cum spuneam, întâi prin arta vorbirii și printr-un comportament ce lăsa să se întrevadă stăpânirea de sine și vasta experiență de viață, iar apoi printr-o cultură temeinică, dublată de un patriotism de cea mai bună extracție, într-o lume pe care o credeam pierdută, aici pe plaiurile mioritice: o lume a meritocrației. Nu e de mirare, deci, că, deși mi-am propus să dialogăm preț de câteva zeci de minute, mai mult din curiozitatea firească de a-l cunoaște pe autorul unei cărți pe care începusem s-o citesc și care se anunța captivantă, am petrecut împreună câteva ore bune, timpul scurgându-se parcă prea repede pentru câte ar mai fi fost de spus. Desigur, în urma acestei discuții prelungite, care ne-a purtat, practic, prin mai multe spații și vremuri, la fel ca și cartea lui Alexandru Popa, privilegiatul am fost eu, semnatarul acestor rânduri, asta deoarece nu este altceva decât un real beneficiu să-l poți cunoaște ante-factum pe cel care ți se dezvăluie mai apoi prin scris, lucrarea invocată, "Ultimul zbor cu soții Ceaușescu", fiind, după cum o arată chiar titlul, una autobiografică. Apariția, la Editura PRIMUS din Oradea, în 2013, a volumului "Ultimul zbor cu soții Ceaușescu", al comandorului (r) Alexandru Popa, este, fără îndoială, un eveniment editorial de dimensiune națională, cartea suscitând interesul unui public larg, dar și pe cel al istoricilor preocupați de perioadele la care autorul face referire: epoca Nicolae Ceaușescu și Revoluția din Decembrie 1989. Unele posturi centrale de televiziune au prezentat deja lucrarea ofițerului de aviație din Lazuri de Beiuș, iar comentariile pe marginea ei au fost pozitive. "Ultimul zbor cu soții Ceaușescu" este chiar relatarea acestui moment crucial și tragic al istoriei noastre recente, autorul fiind comandant al echipajului care i-a transportat la Târgoviște pe cei care aveau să se erijeze în justițiari ai revoluției, pentru a sfârși ca grotești călăi ai cuplului prezidențial, iar după execuția lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, tot elicopterul pilotat de Alexandru Popa a adus la București trupurile celor doi. "Ultimul zbor cu soții Ceaușescu" este, însă, mai mult decât o relatare a unui moment istoric, fie și semnificativ, volumul constituindu-se într-o frescă a unei epoci, o frescă realizată cu obiectivitatea îndepărtării temporale de acea perioadă, o  descriere onestă, chiar curajoasă am putea spune, dacă ținem cont că în România de azi e o modă să te delimitezi de trecutul comunist repudiindu-l, ștergând, fără metodă și discernământ, tot ce au însemnat acele vremuri. Într-o epocă a căderii în desuetudine a patriotismului, a caducității naționalismului luminat, într-o epocă globalizantă, Alexandru Popa își permite luxul de a fi consecvent cu sine însuși, de a spune lucrurilor pe nume, prezentând un regim și un conducător - pe Nicolae Ceaușescu - așa cum le-a cunoscut, credibilitatea autorului, care vorbește din "interior", din proximitatea lui Ceaușescu, înlăturând controversele asupra afirmațiilor sale și eventualele îndoieli asupra veridicității unor informații, multe inedite, de care volumul abundă. Cât privește scriitura în sine, talentul de condeier al autorului vine să confirme convingerea că Alexandru Popa aparține unei meritocrații prin eforturile căreia s-a clădit România pe care o devalizează generațiile de politicieni post-decembriști. Cartea se citește facil, exprimarea autorului fiind una cursivă, care utilizează judicios posibilitățile limbii noastre, fără a-i forța acesteia limitele, "memoriile unui pilot" încântând cititorul prin modernismul unei limbi care, totuși, nu abuzează de neologisme, după cum ne-am fi putut aștepta să găsim în autobiografia unui om cu pregătire preponderent tehnică și care scrie în deceniul doi al acestui veac. În final, formația profesională, istorică, mă obligă să semnalez și valoarea științifică a volumului intitulat "Ultimul zbor cu soții Ceaușescu", al încercatului pilot din Lazuri de Beiuș, știut fiind faptul că, în ultimele decenii, există o tendință de valorificare extinsă și valorizare a istoriei orale, de reevaluate a informațiilor provenite de la martorii oculari, direcți, ai unor evenimente istorice, or Alexandru Popa tocmai de acest tip de abordare istorică se ajută în elaborarea lucrării ce a făcut subiectul rândurilor de față.