An de an, 15 iunie constituia o dată aparte în calendarul evenimentelor culturale din Oradea. Era o ocazie unică pentru locuitorii acestui oraş de a-şi îndrepta, pentru câteva minute, ochii spre cer şi gândurile spre Eminescu. Ieri, însă, când s-au împlinit 122 de ani de la plecarea Marelui Poet în eternitate, comemorarea lui a trecut aproape neobservată, doar o mână de oameni venind, la ora 17.00, la statuia din centrul oraşului, cu flori, jerbe şi coroane de flori, ca un gest firesc de aducere aminte.

Omagierea poetului Mihai Eminescu a devenit o tradiţie în oraşul nostru, atât la naştere, în 15 ianuarie, cât şi la moarte, în 15 iunie. De aceea, ieri, când s-au împlinit 122 de ani de la plecarea sa spre alte zări, am constatat o oarecare lipsă de implicare şi entuziasm a majorităţii instituţiilor de cultură locale de a marca acest eveniment. Pentru că, deşi relaţia poetului cu Oradea a fost una indirectă, ea nu este mai puţin semnificativă, între Eminescu şi oraşul nostru existând, peste timp, o legătură spirituală specială, stabilită de Iosif Vulcan, cu toate că la debutul eminescian în "Familia", din 1866, revista apărea la Pesta. S-a creat, astfel, această relaţie simbolică Eminescu-Oradea şi, chiar dacă nu sunt dovezi că poetul s-ar fi oprit vreodată în oraşul de pe Crişul Repede, el a poposit în paginile Familiei, ceea ce este un eveniment mai durabil şi mai semnificativ decât o eventuală prezenţă fizică a poetului în oraşul nostru. Din păcate, ieri, la împlinirea celor 122 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, doar câţiva oameni de cultură orădeni s-au reunit la statuia din centrul oraşului, pentru a aduce flori, jerbe şi coroane de flori, ca un gest firesc de aducere aminte. Este vorba de reprezentanţi ai revistei Familia, ai Muzeului "Iosif Vulcan", ai Muzeului Ţării Crişurilor, de viceprimarul Gheorghe Carp, criticul literar Dana Sala, precum şi câţiva poeţi şi scriitori orădeni.

Se pare că desele schimbări din cadrul instituţiilor de cultură orădene şi numirile pe criterii politice a unor indivizi care nu au nicio treabă cu fenomenul cultural au fost suficiente motive pentru a ucide şi ultima fărâmă de conştiinţă şi apreciere faţă de valorile noastre naţionale...