Orchestra simfonică de suflători vă invită la concert
Miercuri, 15 iunie, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, Orchestra simfonică de suflători Oradea va prezenta un concert sub bagheta dirijorului Erik Manyak, la care intrarea va fi liberă. Repertoriul ales este unul divers, cu muzică ragtime, jazz, soul şi latin.
Todor Albert, directorul general al Filarmonicii de Stat Oradea, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că au încheiat un parteneriat cu Orchestra simfonică de suflători Oradea şi că urmează ca din toamnă membrii acesteia să ne bucure cu câte două concerte pe stagiune. În plus, în cadrul acestui parteneriat, membrii orchestrei vor putea face săptămânal repetiţii în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii. După concertul de miercuri, artiştii se vor pregăti pentru un turneu în Germania, iar anul viitor vor participa la un Festival în Israel. Orchestra numără în prezent 40 de membri, cu vârste cuprinse între 17 şi 66 de ani. Următorul concert simfonic din sala Enescu-Bartok va avea loc joi, 16 iunie, de la ora 19.00, şi va fi dedicat compozitorului George Gershwin, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Romeo Rîmbu. În calitate de invitat va fi solistul Csíky Boldizsár. Programul va cuprinde lucrările: "Porgy and Bess - a Symphonic Picture", "Rhapsody in Blue", "An American in Paris". Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel.: 0259-430.853, www.oradeaphilharmony.com.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.