Oradea a intrat oficial în Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO), aseară, când actori ai Teatrului Regina Maria, dar şi voluntari, au defilat pe străzile oraşului, îmbrăcaţi în cele mai frumoase costume, pentru a chema lumea la teatru. Din alai au făcut peste 20 de tineri, costumați în prinți, prințese, cowboy, zâne, majordomi şi personaje de epocă.

Orădenii au fost fascinaţi să-i vadă atât de aproape, să vorbească şi să se fotografieze cu actorii. "Ideea cu parada costumelor actorilor e una binegândită şi binevenită în spaţiul orădean. Acum, când lumea nu prea mai are timp de teatru, a ieşi în stradă şi a face commedia dell'arte e pe placul tuturor", ne-a declarat un iubitor de teatru. După ce au parcurs principalele zone din centrul oraşului, actorii au revenit, în jurul orei 19.00, în fața clădirii Teatrului, unde i-au întâmpinat pe orădenii veniţi să asiste la deschiderea Festivalului Internațional de Teatru. Înainte cu câteva ore de deschiderea Festivalului, patru actori ai Companiei de Teatru Become din Sibiu au poposit pe Corso, costumaţi în statui vivante. Orădenii i-au urmărit fascinaţi minute în şir, cei mai impresionaţi de prezenţa lor fiind copiii, care s-au fotografiat cu ei. Pe tot parcursul evoluţiei lor, actorii sibieni au interacţionat cu trecătorii, unii chiar i-au însoţit, devenind parte din poveste. Fiecare dintre ei a avut un subiect pe care l-a improvizat pe moment, în funcţie de locaţie, de atmosferă şi de interesul trecătorilor, fiind impresionaţi de ecoul extraordinar pe care l-a avut prezenţa lor în mijlocul orădenilor. Acest gen de teatru de stradă se regăseşte de mai bine de patru ani pe agenda Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, dar în Vest el a devenit cunoscut demult. Actorii sibieni vor mai putea fi admiraţi astăzi, 21 septembrie, şi mâine, 22 septembrie, de la ora 14.00, pe Pietonală. În ce priveşte spectacolele de teatru, astăzi, 21 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc primul spectacol din concursul organizat în cadrul FITO: "Lecţia", de Eugène Ionesco, în regia lui Florin Vidamski, al Teatrului Athanor din Germania - piesa absurdă ce propune un text burlesc, dar cu joc dramatic. Pe Corso, de la ora 18.00, orădenii sunt așteptați la fiesta mexicană: alături de Grupul de dans folcloric mexican "Aztlán".  De la ora 19.00, la Sala Mare, se joacă un nou spectacol din concursul FTS: „Leonida Gem Session", al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Vedetele teatrului maghiar, András Hatházi și Zsolt Bogdán, vin cu un spectacol condus de unul dintre cei mai buni regizori ai momentului, Gábor Tompa, dedicat inegalabilului Caragiale. De la ora 20.00, vor avea loc două spectacole din secțiunea Fringe, care se joacă în paralel: Insomniacii (Compania de Teatru Become din Sibiu), în Stage și Tom & Jerry (Asociația Culturală Teatrek, Târgu Mureș), în Moszkva Cafe. Cea de-a doua seară de FITO se va încheia cu un super-show de muzică rusească: îndrăgita actriță Tania Popa vine cu concertul Russian Night, de la ora 22.00, la Sala Arcadia.

Biletele (cu excepția spectacolelor din Fringe) s-au pus în vânzare la Agenția de Bilete a Teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 10.00-19.00, și în weekend, între orele 10.00-13.00, dar și cu o oră înainte de spectacol), precum și online, pe www.biletmaster.ro. Biletele pentru spectacolele din secțiunea Fringe se pot achiziționa din locul unde se joacă spectacolele (Stage sau Moszkva Cafe).