Asociaţia Visual Kontakt din Oradea a fost miercuri seara gazda generoasă a vernisajului expoziţiei artistului Dan Raul Pintea, din Sibiu. Un public foarte divers a umplut până la refuz sala în care performa artistul, de la români, maghiari până la asiatici, oameni de toate vârstele, pasionaţi de arta contemporană, care şi-au rupt din timpul lor liber pentru a participa la eveniment.

Artistul a încercat să creeze un "esemplastic" (puterea de a forma lucruri disparate într-un tot unitar) pentru a demonstra cum acelaşi obiect poate fi perceput în mai multe feluri. Imaginea s-a realizat, în timpul vernisajului, sub forma unui performance, care a cuprins, printre altele, sculpturi de gheaţă şi proiecţii video. „Este un proiect pe termen lung şi se dezvoltă în funcţie de locurile în care se prezintă. A mai fost realizat la Copşa mică, Münster şi Varşovia. Perfomance-ul de la Visual Kontakt este dedicat oraşului Oradea", a mărturisit artistul. Pentru el arta nu e decât o cale spre devenire, la fel cum poate fi, de exemplu, o simplă meserie. Potrivit curatorului expoziţiei, Andrei Ciurdărescu-Torre, vicepreşedintele Asociaţiei Visual Kontakt, artistul este unul dintre cei trei câştigători ai concursului de proiecte pe care asociaţia l-a organizat în primăvară. „Dan Raul Pintea este primul dintre cei trei câştigători ai concursului organizat de asociaţia noastră în primăvara acestui an. A fost un concurs de proiecte destinat tinerilor artişti până în 35 de ani, absovenţi de Arte", ne-a declarat Andrei Ciurdărescu-Torre, menţionând că dintre candidaţi au fost selectaţi trei. Este vorba de: Dan Raul Pintea, din Sibiu, Felix Deac, din Cluj, şi Remus Ilisie, din Oradea. "Premiul constă în organizarea a câte două expoziţii pentru fiecare artist, una la Oradea şi alta în Germania, pe cheltuiala asociaţiei", a mai punctat interlocutorul nostru. Gazda evenimentului a fost Gabriel Miloia, preşedintele Asociaţiei Visual Kontakt. Mai multe informaţii despre expoziţie şi artist, se pot afla de pe site-ul: www.visualkontakt.com sau de pe site-ul artistului - www.pinteadanraul.com.