În Sala Mare a Primăriei Oradea, a avut loc ieri lansarea volumului „Poeme”, de Corneliu Coposu. Lansarea s-a bucurat de participarea Anei Blandiana, președinta Fundației Academia Civică, a lui Dan Liviu Boeriu, cronicar literar, precum şi a lui Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației Corneliu Coposu, alături de PS Virgil Bercea, episcopul Greco-Catolic de Oradea.

Fundația Corneliu Coposu împreună cu Fundația Academia Civică au lansat, în data de 11 noiembrie 2019, ziua în care s-au împlinit 24 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, un volum cu 34 de poezii ale omului politic. Poeziile au fost gândite în timpul celor 17 ani de detenție și puse pe hârtie după ieșirea Seniorului din închisoare, în 1964. Volumul s-a bucurat de lansări în mai multe oraşe din România, iar la Oradea lansarea a avut loc miercuri, 4 martie.

„Corneliu Coposu nu și-a publicat poeziile din două motive: pentru că avea, ca om de cultură, o foarte înaltă părere despre poezie și pentru că avea, ca om politic, o foarte severă părere despre definiția acestuia. Dar și un motiv, și altul nu fac decât să se adauge calităților intelectuale și morale ale celui care a avut puterea să facă prin viața și ideile sale cel mai mare dar generațiilor următoare: acela de a le fi model. Faptul că a scris versuri îi conturează profilul cu o lumină în plus. O lumină care ne îmbogățește istoria”, consideră Ana Blandiana.

Aşa cum a explicat preşedintele Fundaţiei Corneliu Coposu, Ion-Andrei Gherasim, la sfârşitul anului 2018, în urma unor discuţii cu surorile lui Corneliu Coposu, Flavia şi Rodica Coposu, s-a luat decizia de a fi prezentat manuscrisul Anei Blandiana. După ce le-a citit, Ana Blandiana a considerat că aceste versuri îi aduc Seniorului o lumină în plus, „O lumină care ne îmbogăţeşte istoria”. Aşa s-a luat decizia de a fi publicate cele 34 de poezii, volumul beneficiind de un Cuvânt înainte, semnat de Ana Blandiana.

„M-am întrebat adesea dacă rolul atât de important deținut de poezie în închisorile comuniste din România trebuie pus în legătură cu legendara afirmație a lui Vasile Alecsandri, datând din secolul 19, că „românul s-a născut poet”. Fapt este că straniul mecanism de rezistență psihică, intelectuală și spirituală bazat pe compunerea, transmiterea, memorarea și recitarea de poeme care a funcționat timp de două decenii în închisorile de la noi a rămas un fenomen specific românesc”, a transmis Ana Blandiana.

„Un fenomen literar în mod ciudat colectiv, pentru că inexistența creionului și a hârtiei făcea ca nașterea oricărei poem să presupună implicarea mai multor oameni: cel ce îl compunea, cel ce îl transmitea în alfabetul Morse și cei ce îl memorau pentru a nu dispărea. Și chiar dacă autorul poemului îndeplinea și celelalte operațiuni, în jurul lui pâlpâia aura de solidaritate și emoție a celor ce îl receptau trecându-l din zid în zid și din închisoare în închisoare”, a spus scriitoarea.

„Pentru că a fost obligat să-și petreacă o mare parte a detenției în izolare – ar fi oare exagerat să se vorbească de o formă de detenție isihastă? – poemele lui n-au beneficiat de solidaritatea unui cerc de colegi care ar fi putut să le învețe pe dinafară și să le transmită mai departe. Pentru că nu voiau să impresioneze pe nimeni poeziile nu își descriau suferința, ci, dimpotrivă, încercau să facă abstracție de ea, opunându-i meditația, rațiunea, echilibrul. Poezia rezultată din asemenea materii prime nu putea fi, în mod evident, decât clasică, urmând preceptele estetice ale secolelor îndepărtate când opera era considerată o probă de caracter cel puțin cât una de talent”, a mai transmis Ana Blandiana.
 

Seniorul
Născut pe 20 mai 1914, la Bobota, (Sălaj), Corneliu Coposu a fost fiul protopopului greco-catolic Valentin Coposu şi al Aureliei, născuta Anceanu. Creşte și este educat într-o familie care desfăşura o intensă activitate politică pentru recunoaşterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului Naţional Român. Rolul cel mai important în evoluţia sa ulterioară îl joacă apropierea şi influenţa marelui artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu. Iuliu Maniu i-a fost mentor şi model, iar Corneliu Coposu i-a fost secretar personal permanent, între  1937 – 1940, primind ulterior titlul de secretar politic. L-a însoţit pe Maniu la toate întâlnirile şi negocierile importante până în anul 1947, când au fost amândoi arestaţi. Între 1947 şi 1956 a fost în arest preventiv, ulterior fiindu-i intentat un proces de înaltă trădare. Este condamnat, conform practicilor comuniste, la munca silnică pe viaţă. Începând cu anul 1954, Corneliu Coposu urmează opt ani de izolare severă la Râmnicu Sărat. În 1962 se îmbolnăveşte grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat deţinutilor politici.

Este pus în libertate după 17 ani de închisoare în penitenciarele de la Văcareşti, Jilava, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetu Marmaţiei. După 1964 lucrează ca muncitor necalificat şi este permanent hărţuit de Securitate.  În decembrie 1989 anunţă reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc şi din 1990 devine liderul opoziţiei împotriva Frontului Salvării Naţionale. A fost ţinta unor campanii virulente, menite să-l compromită. A încetat din viaţă în 11 noiembrie 1995 şi a fost înmormântat fără funeralii naţionale, însă sute de mii de români l-au condus pe ultimul drum.

Rugă

Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă
Samănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării.

Răsădeşte dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, iertarea şi seninul.

(Corneliu Coposu)