În perioada 20 - 31 mai, sub cupola Lotus Center, poate fi admirată o expoziţie inedită a fotografului Ovidiu Pop: fotografii 3D care prezintă Oradea într-o nouă lumină. Imaginile au fost realizate în ultiii trei ani, şi înfăţişează clădiri reprezentative ale municipiului de pe Crişul Repede, dar şi evenimente culturale care s-au desfăşurat aici.

Expoziţia reuneşte 45 de fotografii 3D, pentru care organizatorii au pus la dispoziţie ochelari speciali. "Ideea a aparţinut celor de la Lotus Center, pentru promovarea oraşului", a declarat fotograful Ovi Pop. "Este prima expoziţie de acest gen organizată în Transilvania. Lumea reacţionează pozitiv la acest tip de fotografii. Noi tot organizăm expoziţii foto, dar am vrut ca de această dată să fie altceva", a menţionat Beatrice Szuhai, responsabil de marketing la Lotus Center. Cei care se opresc pentru a admira fotografiile expuse vor recunoaşte unele din clădirile emblematice ale municipiului: Teatrul de Stat, Primăria, Biserica cu Lună, dar şi imagini din aer cu Gara Oradea, CET, zona centrală văzută din Turnul Primăriei. "Eu m-am axat mai mult pe poze făcute din aer, dar aici am prezentat şi imagini de la evenimente culturale care s-au desfăurat în ultimii ani în Oradea. Printre acestea sunt fotografii de la Toamna Orădeană, de la concertul pe care l-a susţinut Goran Bregovic, poze de la Carnavalul Florilor, dar şi gâtul chitarei lui A.G. Weinberger", a menţionat Ovi Pop. De asemenea, pot fi admirate şi cele două biserici de lemn din Oradea: una de la Mănăstirea Sfintei Cruci, cealaltă de la Universitatea din Oradea.