Ansamblul folcloric „Auşana", condus de Silviu Botiş, a fost invitat, în perioada 27 august-2 septembrie, la Festivalul Tinereţii, care a avut loc în Staţiunea Jupiter.

La acest eveniment au participat în recital şi câţiva membri şi colaboratori ai ansamblului: Ciprian Zopota, Lavinia Chifor, Claudia Deac, Paula Lezeu, Elisa Hechelciuc şi Anca Pavel. În cadrul festivalului, ei au susţinut două recitaluri, cel mai important având loc cu ocazia Galei Laureaţilor, sâmbătă, 1 septembrie. Ansamblul „Auşana" a prezentat cântece populare din Bihor, precum şi din alte zone folclorice ale ţării. Recitalul ansamblului s-a bucurat de succes, fiind primit de organizatori şi spectatori cu multă căldură. În urma evoluţiei sale, ansamblul a fost răsplătit cu diplomă de onoare din partea Primăriei Mangalia, precum şi a organizatorilor evenimentului. De asemenea, îndrăgita interpretă Sânziana Toader a susţinut un recital în cadrul festivalului, artista fiind şi membră a juriului. „A fost prima noastră participare la acest festival internaţional de folclor din Staţiunea Jupiter. În urma evoluţiei noastre, am primit deja invitaţia de a participa şi la ediţia de anul viitor a festivalului", ne-a declarat Silviu Botiş, directorul Ansamblului „Auşana".