La Protopopiatul Oradea a fost organizată luni, 17 ianuarie, o seară omagială consacrată poetului naţional Mihai Eminescu de către Protopopiatul Oradea, gazda întâlnirii, Cenaclul literar Barbu Ştefănescu Delavrancea al Baroului Bihor, asociația Cetăţeni la puterea a treia şi Asociaţia Naţională a Cavalerilor de Clio.

Cuvântul de deschidere l-a avut părintele Dorel Octavian Rusu, care a salutat importanţa sărbătorii Zilei Naţionale a Culturii în 15 ianuarie, ziua naşterii poetului nepereche Mihai Eminescu, latura religioasă a creaţiei sale lirice fiind neglijată intenţionat în timpul regimului comunist. Preotul a subliniat şi aspectul social extrem de actual al creaţiei poetice a marelui poet cu referire la corupţia şi neputinţa clasei politice actuale (Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei…). În continuare, Alexandrina şi Florian Chelu au interpretat un sonet religios din creaţia poetului omagiat.

A urmat la cuvânt ing. Mioriţa Săteanu, cetăţean de onoare al municipiului Oradea într-un referat dens şi bine articulat intitulat „Un gând şi un omagiu poetului nepereche”. Doamna Săteanu l-a citat pe Mircea Eliade care spunea că, dacă poporul roman ar dispărea de pe faţa pământului şi rămâne o singură carte a lui Eminescu, lumea va şti cine au fost românii. Domnia sa  a subliniat religiozitatea marelui creator Mihai Eminescu în poemul consacrat Maicii Domnului: Noi cei din mila sfântului/ Umbră facem pământului/ Rugămu-ne-ndurărilor/ Luceafărului mărilor/ Ascultă-a noastre plângeri/ Regină peste îngeri/ Din neguri te arată/ Lumină dulce clară/ O, Maică Preacurată/ Şi pururea Fecioară/ Marie! Acest aspect religios profund românesc, dar deopotrivă salutar şi universal al poetului Eminescu este mai  puţin cunoscut pentru generaţii întregi de elevi obişnuiţi cu creaţii de genul „Împărat şi proletar”, care conveneau de minune fostului regim comunist, care oferea o cunoaştere trunchiată a operei marelui poet. Mioriţa Săteanu a făcut cunoscut faptul că în Guiness Book of World records, poezia Luceafărul a fost omologată drept cel mai lung poem de dragoste al lumii. De asemenea, NASA a botezat cu numele Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur. Nemaivorbind de faptul că BNR a pus în circulaţie bancnota cu cea mai mare valoare de 500 lei cu chipul lui Mihai Eminescu. Nu în ultimul rând, versuri din poemul „Rugăciunea unui dac” l-au impresionat atât de mult pe fostul Papă Paul al II-lea, încât acestea au fost recitate în limba română în Cetatea Vaticanului. Anul 1989 a fost declarat de UNESCO anul internaţional Eminescu şi tot UNESCO a decis ca poetul Mihai Eminescu să fie declarat Poet al Anului 2000.

Partea a doua a colocviului a fost susţinută de moderatorul col. r. dr. Constantin Moşincat, care a relatat amintiri de pe vremea când a fost elev al Liceului militar din Campulung Moldovenesc şi a fost dus împreună cu colegii săi în 1970 la Mânăstirea Putna, unde, după o perdea, li s-a descoperit harta (interzisă atunci!) a României Mari şi când un călugăr le-a recitat în întregime cu patos poezia Doina (De la Nistru pân` la Tisa / Tot românu` plânsu-mi-s-a…), moment de neuitat în viaţa sa. În continuare, a avut loc lansarea Suplimentului special Eminescu al revistei Cetatea cavalerilor de Clio (muza Istoriei, n.r.), care a fost distribuită gratuit participanţilor. Tot responsabilul cu apariţia acestei publicaţii a înmânat premii ale acestei reviste unor colaboratori apropiaţi care trimit articole pentru publicare în mod permanent.

Partea a treia a serii omagiale a fost susţinută de presedintele Cenaclului literar al Baroului Bihor, avocat dr. Paşcu Balaci. Acesta a subliniat că punctele de convergenţă ale Bihorului cu poetul Mihai Eminescu sunt  Holod, Ştei şi Beiuş, nemaivorbind de Oradea, unde revista Familia, mutată din Pesta în Oradea în 1880, va publica alte câteva poeme importante ale lui Eminescu (O călărire în zori, La Heliade, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Junii corupţi), dedicându-i poetului, la moartea acestuia, un întreg număr - cel din 7 iulie 1889.

La Holod  s-a născut naşul literar al lui Mihai Eminescu, omul providenţial care a schimbat inspirat numele Eminovici în Eminescu, când acesta a publicat în 1866 prima sa poezie intitulată  De-aş avea… în revista Familia care apărea la Pesta din 1865. O minunată întâlnire între un tânăr poet de numai 16 ani din Bucovina cu altul de 25 de ani din Bihor şi care va fi consemnată în istoria literaturii române. Tot revista Familia i-a mai publicat unele dintre cele mai cunoscute poezii ale sale şi a notat cu tragism momentul trecerii în nemurire a Poetului: „Eminescu a murit! Națiunea mea, îmbracă doliu!… Poezia română plânge! Vi s-a dărâmat o columnă, vi s-a stins un Luceafăr, vi s-a răpit o podoabă… Genialul poet Mihail Eminescu a încetat din viață”.

Al doilea punct de convergenţă al Bihorului cu marele nostru poet Eminescu  este satul Ştei unde s-a născut publicistul, poetul şi folcloristul Miron Pompiliu, prieten bun al poetului Eminescu şi care îl alinta pe bihorean cu cuvintele Bunule Mirune!, şteianul publicând poezii tot în perioada de debut a lui Eminescu şi tot în revista Familia, cei doi prieteni au fost membri al societăţii literare Junimea din Iași, care asigura apariţia revistei Convorbiri literare. Eminescu a cunoscut farmecul poeziilor şi doinelor populare bihoreneşti, al folclorului bihorean, din care se pare că s-a inspirat în poemul Ce te legeni, codrule, după o doină populară din Ţara Beiuşului, Ce te legeni, bradule, precum şi în scrierea basmului Făt Frumos din lacrimă. O perioadă scurtă, Miron Pompiliu l-a găzduit pe Mihai Eminescu în odaia sa sărăcăcioasă din Iaşi, prilej cu care Eminescu îi recita lui Pompiliu noile creații. Bunul Mirune își exprima cu sinceritate părerile, unele elogioase, altele... critice. Deși iritat, Eminescu făcea aproape întotdeauna modificările sugerate de Pompiliu. Împreună cu Ioan Slavici și Samson Bodnărescu, ei  participau la viața boemă culturală din Iaşi, fiind obișnuiți ai ceaiurilor literare găzduite de Veronica Micle și Matilda Cugler. Mai târziu, în perioada bolii lui Mihai Eminescu, Miron Pompiliu va fi cel care se va interesa constant de soarta și starea de sănătate a poetului, ba chiar va colecta fonduri pentru a plăti unele tratamente. Bihoreanul va avea aceeași dragoste frăţească pentru Mihai Eminescu până la tristul sfârşit al marelui poet din iunie 1889.

În fine, Holodului şi Şteiului i se alătură şi Beiuşul, cunoscut bucovinenilor, inclusiv lui Eminescu, prin vestitul său liceu românesc de cultură generală întemeiat în anul 1828. Problema dacă a fost sau nu Eminescu la Beiuş suscită şi azi spiritele. La îndemnul lui Teodor V. Ştefanelli, un coleg al lui Eminescu, de a-i trimite amintirile sale despre marele poet, Ioan Slavici i-a scris acestuia: „Nu ştiu dacă a avut ori nu Eminescu bacalaureatul, cred, însă că nu l-a avut. Dacă ar fi să-l fi avut, n-a putut să-l ieie decât la Beiuş (Belenyes), în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde l-am găsit atunci”. Slavici revine asupra amintirilor sale la 20 de ani de la moartea poetului, în anul 1909, când arată iar: „Deşi tânăr de abia douăzeci de ani, el avusese până atunci o viaţă zbuciumată, umblase ani de zile de-a rândul răzleţ ca un copil pierdut, se zbătuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiuş şi ca sufleur la trupe călătoare în fel de fel de mizerii, cunoştea în toate amânuntele ei partea urâtă a vieţii omeneşti şi era oarecum copt înainte de vreme”.

Ideea este preluată de autorul romanului „Moara cu noroc” tot în anul 1909, când scrie aceste rânduri în publicaţia Tribuna din Arad: „După testimonial şcolar, pe care l-am găsit între hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnazială la Sibiu, de unde a trecut apoi la Blaj. În urmă, fratele său s-a mutat la Timişoara, ca avocat, şi nu mai încape îndoială că Eminescu a trăit un timp oarecare şi în Banat. Mai târziu a stat câtva timp la Beiuş.

La izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, din nou, Slavici revine cu o nouă marturisire emoţionantă pentru  beiuşeni: „În urma stăruinţelor fratelui său, el a trecut apoi la Blaj şi mai târziu la Beiuş, unde-şi urmau pe timpul acela studiile câţiva bucovineni şi unde avea de gând să treacă examene, ca privatist, adică pregătit în particular”.

În 1978, un cercetător, pe nume Nicolae Trifoiu, de la Biblioteca Judeţeană din Cluj-Napoca, a reconstituit posibilele călătorii ale lui Eminescu pe itinerariul Braşov - Sibiu - Deva - Abrud - Câmpeni - Beiuş - Huedin - Cluj - Năsăud - Rădăuţi - Cernăuţi.

Renumit a fost şi cercetătorul orădean prof. univ. dr. Constantin Mălinaş, fost director al Bibliotecii Judeţene Bihor, care a întreprins cercetări pe aceasta temă deosebit de importantă pentru noi, bihorenii, în general, şi pentru beiuşeni, în special. În anul 2000, anul Eminescu, conducerea Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş a amplasat o placă memorială pe zidul străvechiului liceu cu această însemnare din Slavici: „În urma stăruinţelor fratelui său, el a trecut apoi la Blaj şi mai târziu la Beiuş… unde avea de gând să treacă examene ca privatist…”

Mai târziu, Beiuşul cultural, care, prin liceul său, a dat zece academicieni ai României, a ridicat prin râvna societăţii culturale Lioara, condusă de notarul Iosif Tocoian şi poetul Nicolae Brânda, un bust al poetului Eminescu în parcul cu acelaşi nume, bust inaugurat în data de 20 octombrie 2011.

Cu acest prilej, av. dr. Pașcu Balaci a evocat momentul de neuitat al inaugurării acestui bust din 2011, realizat de sculptorul Ioan Mihele, când a recitat sonetul intitulat Eminescu la Beiuş: Din Zimnicea sudistă-n Horodiştea/ Şi de la  Beba veche la Sulina/ Sfânt Eminescul nostru şterge vina/ Şi ne alină cu POESII răstriştea/ Pe unde umblă înfloare goroniştea/ Ce-nfige-n huma Ţării rădăcina: Blând, de la Ipoteşti, venind Lumina/ Ne scaldă-n pace Urbea şi miriştea…/ Băietul ce-a cutreierat pădurea/ Prin Apusenii-nnobilaţi cu  aur/ Cu lira a învins, nu cu securea./ Ultim Poet Romantic şi prim faur/ Ca să ne fie rege de-a pururea/ El la Beiuş s-a-ncoronat cu laur.

Seara omagială Eminescu a fost onorată de prestaţia cântăreţelor şi recitatoarelor din opera eminesciană: prof. Florica Mera (Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie), surorile Lorena şi Denisa Ghib (poemul Luceafărul), Adrian Bojan (cântecul Măi, Ardeal), doamna Maria Matei (Eminescu, compozitor Ion Aldea-Teodorovici, versuri Gr. Vieru), prof. Aurel Horgoş (Dor de Eminescu), prof. Doina Iliescu, din nou Alexandrina şi Florian Chelu, poetul Gheorghe Vidican (autorul unei cărţi de poezii proprii, traduse în limba sârbă), epigramistul Ioan Bărnuţiu şi alţii.

Viitoarea şedinţă a Cenaclului literar se va anunţa din timp în presa locală.