Regal folcloric la Casa de Cultură
Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea a devenit ieri neîncăpătoare pentru iubitorii de folclor, care au venit, cu mic cu mare, pentru a participa la concertul de muzică populară care i-a avut ca invitaţi speciali pe îndrăgiţii interpreţi Nicolae Furdui Iancu şi Veta Biriş. La reuşita concertului şi-au mai dat concursul artiştii noştri: Leontin Ciucur, Cornel Borza, Luminiţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc şi Florica Duma. Evenimentul a fost organizat de Primăria Oradea, împreună cu Casa de Cultură a municipiului, iar preţul unui bilet de intrare a fost de 10 lei. Acompaniamentul orchestral a fost asigurat de prof. Liviu Buţiu, iar spectacolul a fost prezentat de Loredana Roxin.
Din anul 2009, a devenit o tradiţie ca la Oradea, în preajma Sărbătorilor Pascale, să se organizeze acest concert folcloric, prilejuind iubitorilor de folclor ocazia unică şi bucuria să se întâlnească cu artiştii lor preferaţi, atât locali, cât şi din ţară. Tot atunci, a fost ultima oară când îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu a cântat pentru orădeni, cucerindu-i cu vocea sa inconfundabilă. Nici artiştii de la Ansamblul Artistic Profesionist Crişana din Oradea - Leontin Ciucur, Cornel Borza, Luminiţa Tomuţa şi Voichiţa Mihoc - nu s-au lăsat mai prejos, fiind apreciaţi pentru evoluţia lor, iar prezenţa doamnei cântecului românesc Florica Duma a fost, de asemenea, răsplătită cu aplauze îndelungi. La reuşita spectacolului au contribuit şi dansatorii de la Ansamblul "Crişana", care au prezentat suite de dansuri populare din Bihor şi Mureş. Potrivit lui Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură a municipiului Oradea, organizarea acestui concert a costat 20.000 lei, din care 2.500 de euro i-au revenit lui Nicolae Furdui Iancu, iar 1.000 de euro, interpretei Veta Biriş.
ASA ESTE,AM MAI VAZUT ORCHESTRA ASTA DE TINERI,FENOMENALI,SE NUMESTE CRED....RAPSODIA BIHOREANA IAR DIRIJORUL LIVIU BUTIU!
nu se aminteste prea mult de orchestra care a acompaniat si a ridicat sala in picioare cu suitele ei!
A mai cantat Nicolae Furdui Iancu piesa aia in care se spune ca noi suntem romani si aici pe veci stapani?? A mai reusit sa scoale sala in ocioare?? Mai crede dumnealui ca Romania mai e a romanilor?? Daca da, e un mare naiv. Mai simte dumnealui ca Romania a a lui sau el e al Romaniei?? Romania nu mai e de ceva vreme a noastra iar noi nu mai suntem ai Romaniei. Situatie unica pe Terra!!