Romeo şi Remus Rîmbu, a 8-a oară pe scena Filarmonicii - Concert simfonic cu lucrări romantice
Dirijorul Romeo Rîmbu şi violonistul Remus Rîmbu vor urca pentru a opta oară împreună pe scena Filarmonicii orădene, joi, 11 februrie. Programul spectacolului cuprinde lucrări romantice, iar solistul este pregătit să ofere un exemplu de virtuozitate violonistică, interpretând Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major de N. Paganini.
Pentru spectacolul din această seară, maestrul Romeo Rîmbu, dirijor permanent al Filarmonicii Oradea, a pregătit un program unitar cu lucrări romantice. Spectacolul se va deschide cu M. I. Glinka: Ruslan şi Ludmila - uvertura, va continua cu N. Paganini: Concert nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 6 şi se va încheia cu P. I. Ceaikovski: Simfonia I în sol minor, op. 13. "Este dovedit statistic că acest gen de lucrări, romantice, se adresează sufletului spectatorilor. Deşi Glinka şi Ceaikovski sunt ruşi, trebuie să ţinem cont că la sfârşitul secolului 19 cultura rusă era puternic influenţată de cea franceză", a spus maestrul Rîmbu.
Solistul invitat în spectacol este violonistul Remus Rîmbu. Actualmente student în anul III la Conservatorul de Muzică din Viena, Remus Rîmbu este deja un solist recunoscut internaţional pentru virtuozitatea sa. Doar în cursul anului trecut a obţinut distincţii la trei prestigioase competiţii internaţionale în concursuri de interpretare din Belgia (Premiul I); Malta (premiul special Musafia) şi în Italia (locul II, în condiţiile în care premiul I nu a fost acordat). Pentru a doua oară în cariera lui (după spectacolul susţinut anul acesta pe scena Filarmonicii din Arad), Remus Rîmbu va interpreta Concertul nr. 1 pentru vioară de N. Paganini. "Este un concert special pe care am visat să-l cânt de când aveam 12-13 ani, dar nu am fost până acum la nivelul de a cânta Paganini. Paganini a studiat cu Gioachino Rossini, iar această influenţă se vede în lucrările lui. În concertul din această seară, influenţa se simte în special în partea a doua, care este mai dramatică", a spus Remus Rîmbu. Aşa cum a explicat şi dirijorul Romeo Rîmbu, lucrările lui Paganini "sunt, ca şi melodicitate, aproape de voce, iar vocea este mai aproape de sufletul uman".
"N. Paganini ste un simbol al virtuozităţii violonistice. În trecut, compozitorul era bănuit de puteri supranaturale, datorită gradului de dificultate întâlnit în partiturile lui", a mai spus Romeo Rîmbu. Dirijorul a mai subliniat că Remus Rîmbu interpretează foarte bine această lucrare, iar concertul din această seară este foarte important atât pentru solist, cât şi pentru orădeni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.