Seară specială de Crăciun în lumea cărţilor
Pentru că adoră poveştile, copiii din clasa a II-a B de la Şcoala Nicolae Bălcescu şi micuţii de la Grădiniţa Ciufulici din Oradea, însoţiţi de cadrele lor didactice, au poposit ieri, în lumea cărţilor, la Librăria Humanitas „Mircea Eliade", pentru a participa la o seară specială de Crăciun, alături de Crăciuniţa Adela Lazăr şi de Moş Crăciun.
„Ne aflăm în Librăria Humanitas, una dintre cele mai frumoase librării din oraş. Aici, cărţile sunt aşezate pe categorii. Voi ştiţi să citiţi? Aţi citit Aventurile lui Buratino", i-a întrebat îndrăgita actriţă Adela Lazăr pe copii, după care i-a purtat prin lumea fabuloasă a poveştilor. Pentru că au fost cuminţi şi ascultători tot anul, Moş Crăciun a venit cu tolba plină de cărţi şi dulciuri pentru fiecare dintre ei. Cei mai emoţionaţi de sosirea Moşului au fost cei 11 micuţi de la Grădiniţa Ciufulici, cu vârste între patru şi şapte ani, care au fost însoţiţi de directoarea Florina Alb şi educatoarea Daniela Florescu. La fel de bucuroşi de venirea lui Moş Crăciun au fost şi elevii din clasa a II-a B, de la Şcoala Nicolae Bălcescu din Oradea, care au fost însoţiţi de înv. Maria Bughiu.
Gazda generoasă a acestei întâlniri a fost Librăria Humanitas „Mircea Eliade" din Oradea, care a dorit să facă o bucurie celor mici, organizând această seară specială de Crăciun.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.