Serată culturală dedicată artistei Marta Jakobovits
Prezentă cu lucrările sale din „Omagiu naturii" sau "Metatera", Marta Jakobovits a încântat şi convins, în acelaşi timp, pe cei prezenţi joi, 29 septembrie, la Galeria Empire, într-o întâlnire dedicată artistei, în cadrul seratelor culturale organizate de galerie.
„Dacă e să luăm în considerare numai activitatea domniei sale, din 2010, până azi, în cadrul expoziţiilor de la „European Ceramin Context, Bornholm - Danemarca, 2010", la expoziţia "L'art ceramique contemporain roumain, Paris, 2010", la Salonul Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor - 2010, la faptul că a fost distinsă în 2011 cu premiul „Ferenczy Noemi" al Ministerului Resurselor Naţionale din Ungaria, atunci putem înţelege de ce am ţinut ca acest artist orădean, Marta Jakobovits, să se prezinte şi să ne fie prezentat", a arătat Rodica Indig, manager Galeria Empire, menţionând că acest demers a fost susţinut de criticii de artă Mariana Zintz şi Ramona Novicov, dar şi de Marta Jakobovits însăşi, precum şi de toţi cei prezenţi.Lucrările Martei Jakobovits de la prezentul eveniment pot fi vizionate până joi, 6 octombrie, între orele 10.00-17.00, pe strada Cuza Vodă 21A. Însufleţiţi, îmbogăţiţi şi entuziasmaţi de atmosfera acestor serate culturale, organizatorii, Galeria orădeană Empire, au anunţat deja tema următoarei întâlniri mult aşteptate: Paul Fux.
Felicitari, Marta!!! Eshti o mare artista!!! Doru Pantea