Joi seara, în Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene Bihor, Uniunea Femeilor Bihor (UFB) a organizat lansarea a două volume de sonete, "Scrisori din temniţă”, semnate de poetul orădean Virgil-Teodorescu Capriş.

 

Cu o poveste tulburătoare, Virgil-Teodorescu Capriş a ieşit în faţa cititorului orădean cu două volume de versuri, sonete, scrise în perioada în care a fost încarcerat la Penitenciarul din Oradea. Versurile născute din durere şi deznădejde au fost scrise pe foi rupte şi trimise poetei Alexandrina Chelu, care le-a cules şi le-a transcris, ajutându-l astfel pe autor să le păstreze şi să le aranjeze în cele două volume care au văzut lumina tiparului la Editura Primus.

Dacă preşedinta UFB, Ana Angela Pop, a prezentat o scurtă biografie a poetului, profesorului şi omului de afaceri, folcloristul Crăciun Parsca, Alexandrina Chelu sau Mioriţa Săteanu, preşedinta onorifică a UFB, au vorbit despre eliberarea de suferinţă prin confesiune, talent, vers şi iubire.

"Poetul a apelat la sonet, care este o poezie cu formă fixă, foarte grea, cu reguli, dificil de scris. Virgil-Teodorescu Capriş a scris 257 de sonete, ceea ce este o mare performanţă”, a subliniat Crăciun Parasca. Şi chiar dacă sonetul s-a născut din deznădejde, mesajul poetic este un elogiu adus divinităţii şi dragostei. "Cititorul va fi surprins de metaforele surpriză pe care poetul le găseşte când apelează la elogiul adus luminii, dragostei, iubirii faţă de Dumnezeu, părinţi sau copii”, a mai subliniat Crăciun Parasca.

Iubirea a fost cea care l-a ţinut lucid şi viu, în condiţii vitrege.

"Atunci când UFB a organizat acivităţi în penitenciar, am fost martoră la suferinţele fizice şi morale prin care a trecut. Dar pe coridoarele reci, atunci când trecea Virgil-Teodorescu Capriş, se făcea lumină şi căldură. Era superior celor din jurul său prin bunătate, bun simţ, cultură, inteligenţă. I-am citit poeziile atunci aşa cum i le citesc şi acum. Erau de necomparat, cu adevărat valoroase”, a spus Mioriţa Săteanu.

Invitată să spună câteva cuvinte, Alexandrina Chelu a atras atenţia asupra superiorităţii fiinţei umane, singura care are inteligenţă şi potenţial creator şi, în acelaşi timp, singura capabilă de ură. Artista s-a întrebat retoric până unde poate merge ura omenească şi în ce poate să ne transforme.

Aşa cum chiar autorul a demonstrat, câteodată, cel mai bun răspuns la ură este iubirea. Poate de aceea Crăciun Parasca a lansat un îndemn, de a citi cele două volume, "tuturor oamenilor care iubesc oamenii”.