Spectacol de varietăţi - Sute de orădeni s-au bucurat de show
Spectacolul a fost special gândit pentru a demonstra că profesorii şi elevii şcolii pot sta pe aceeaşi scenă cu artişti consacraţi, iar publicul a remarcat talentul şi profesionalismul de care au dat dovadă atât elevii, cât şi absolvenţii şi profesorii şcolii. Spectacolul s-a întins pe durata a mai bine de trei ore şi a fost un succes de casă, locaţia fiind plină de spectatori. Asta şi pentru că programul propus a venit în întâmpinarea tuturor orădenilor, indiferent de vârste şi de preferinţe muzicale. Astfel, publicul s-a bucurat de muzică clasică alături de reprezentanţii şcolii, Sebastian Balaj (bas), Mezaroş Levente (bariton) şi profesorul Marian Boboia (bariton) şi de invitaţii speciali fiind Corala Armonia şi Ozana Barabancea.. La secţiunea muzică populară (canto) au urcat pe scenă Denisa Mihele, Roxana Berinde, Andrei Corb, Alexandru Carţiş, alături de Grupul Vocal Lioara şi profesoara Antoanela Buţiu. Invitaţi speciali au fost Nicoale Furdui Iancu, Laura Lavrig şi Gelu Voicu. Acompaniamentul a fost asigurat de orchestra Rapsodia Bihoreană, dirijor prof. Liviu Buţiu. La categoria muzică uşoară au încântat audienţa reprezentanţii şcolii Narcis Badea, Răzvan Chebelu, Edina Bodor, alături de Art Group şi profesoara Lăcrimioara Deac. Invitaţi speciali au fost Aurelian Temişan, Horia şi Nidia Moculescu, Proconsul. De asemenea, magicienii Eduard şi Bianca au întregit atmosfera cu numere de iluzionism. Sponsorii evenimentului au fost: Piraeus Bank, Pan Karpathia, Oramil, Pantzan Security, Orange şi alţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.