Azi, 26 aprilie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului, va avea loc spectacolul "Tragedia omului", de Imre Madach, în regia lui Vidnyanszky Attila. Spectacolul este prezentat de Teatrul Csokonai din Debreţin.

"În centrul acţiunii se află prima pereche de oameni care, conduşi de diavolul Lucifer, străbat în vis istoria, ajungând într-un viitor neprevăzut. Dacă în ceruri Lucifer este partenerul gelos al lui Dumnezeu, în procesul creaţiei, pe pământ, el este umbra lui Adam. La sfârşitul povestirii, Adam se trezeşte şi realizează că veşnică întrecere e viaţa şi însăşi lupta-i ţinta omenirii: Omule, zis-am, luptă-te şi crede!", se arată în prezentarea făcută de Teatrul Szigligeti. Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 17.00, duminică, 28 aprilie, de la ora 19.00, luni, 29 aprilie, de la ora 19.00, joi, 2 mai, de la ora 19.00, vineri, 3 mai, de la ora 19.00, sâmbătă, 4 mai, de la ora 17.00, duminică, 5 mai, de la ora 19.00. Spectacolele vor fi subtitrate în limba română. Biletele se pot achiziţiona atât de la Agenţia Teatrului Szigligeti, cât şi online, de pe site-ul http://crisana.ro/www.biletmaster.ro.