Începutul acestui an a adus vizibilitate trupei Arcadia, care a fost invitată să participe cu spectacolul "Mic sau Mare" în cadrul a două festivaluri prestigoase: "Tic Pitic - Zilele small size", Teatrul Ion Creangă Bucureşti, şi "Solstice de la marionnette", al Teatrului de Marionete din Belfort, Franţa.

Spectacolul "Mic sau Mare?" al Trupei Arcadia se bucură de un real succes atât în rândul micilor spectatori, cât şi în cel al festivalurilor, iar actorii trupei Arcadia au adus vizibilitatea Oradiei în cadrul a două evenimente internaţionale importante. Primul astfel de eveniment a fost cea de-a II-a ediţie a evenimentului "Tic Pitic - Zilele small size", un eveniment dedicat celor mai tineri spectatori: copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani, organizat în România de Teatrul Ion Creangă din Bucureşti.

"Tic Pitic - Zilele small size"  este un eveniment anual, în cadrul căruia sunt susținute simultan evenimente în 30 de teatre, de pe 3 continente, printre care şi la Teatrul Ion Creangă din România. Programul face parte dintr-o activitate extinsă a proiectului Small size, performing arts for early years, un proiect amplu, finanţat de Uniunea Europeană, care numără în prezent 17 parteneri ce provin din 15 ţări diferite, precum: Franţa, Spania, Polonia, Germania, Ungaria, Finlanda, Italia, Slovenia, Danemarca, Suedia, Belgia, Austria şi România.

Trupa Arcadia a participat la acest eveniment graţie proiectului de mentoring pe care îl are în derulare cu Teatrul Ion Creangă (mentor) şi care implică spectacole şi activităţi pentru copii cu vârste între 0 şi 6 ani. "Arcadia a fost singura trupă invitată din România la acest eveniment. Am avut şansa de a participa la workshopuri în care am învăţat cum se pot folosi diverse materiale (textile, lemnoase, apă, hârtie) în realizarea unui spectacol pentru copii foarte mici", a declarat pentru Crişana, directorul trupei Arcadia, Florin Silaghi. "Spectatorii bucureşteni au primit foarte bine spectacolul Mic sau Mare. Ne-am bucurat să vedem că părinţii şi copiii interacţionază cu actorii şi că jucăm cu sala plină", a mai spus Silaghi. Anul acesta trupa Arcadia va mai participa la un workshop mai extins, sub forma unei şcoli de vară, organizat tot de Teatrul Ion Creangă din Bucureşti, unde actorii vor avea ocazia de a lucra cu regizori, scenografi, psihopedagogi şi dramaturgi din străinătate. "Pe viitor, avem în vedere să organizăm şi noi la Oradea un eveniment asemănător cu Zilele Small Size, în care să aducem spectacole pentru copiii mai mici de şase ani", a mai spus Florin Silaghi.

După evenimentul bucureştean, trupa Arcadia a onorat invitaţia de a participa la cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional "Solstice de la marionnette" ("Solstiţiul marionetelor"), organizat de asociaţia "Une poignée d'images" ("O manevră de imagine") la Teatrul de Marionete din Belfort Franţa. Alături de trupa română, în festival au fost invitate trupe din Olanda, Israel, Spania, Grecia sau Italia.

"Am avut şase reprezentaţii ale spectacolului Mic sau Mare, toate jucate cu săli pline, ceea ce pentru noi înseamnă o mare realizare. Arcadia a fost cea de-a doua dintre trupele invitate, care s-a prezentat cu un spectacol pentru copii foarte mici", a mai spus directorul Acadia. Orădenii s-au întâlnit în public şi cu români stabiliţi în Franţa, care au ţinut să felicite personal actorii la finalul reprezentaţiilor.

Orădenii care au copii mai mici de trei ani pot vedea spectacolul Mic sau Mare sâmbătă, 13 martie, de la ora 11.00, la Teatrul Regina Maria, în Foaier Loji.