12 persoane au participat, zilele trecute, la Tabăra de creație literară pentru tineri: „Noi știm ce vrem”, organizată de Asociația Culturală Pro Lirica Oradea, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor.

Tabăra a avut loc în perioada 26 august - 1 septembrie, și s-a adresat tinerilor talentați în domeniul literar, care și-au dovedit calitățile prin participarea la concursuri de creație literară și au obținut diverse premii sau mențiuni sau care au putut să prezinte, în format letric, organizatorilor una sau două creații literare proprii.

Majoritatea participanților la tabără au fost tineri de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” și Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea. De asemenea, la activități au mai luat parte: o doamnă învățătoare, un absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Oradea și un tânăr absolvent din Aleșd.

Activitățile taberei s-au desfășurat la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, etajul II, în sala „Cuibul Democrației”, și au inclus atât un stagiu de pregătire teoretică, cât şi unul de creaţie efectivă de lucrări literare, pe trei secţiuni: eseu, proză scurtă, poezie clasică sau cu versuri albe. De asemenea, au fost organizate cluburi de lectură, zilnice, cu implicarea atât a tinerilor din tabără, cât şi a altor tineri, respectiv actori profesionişti, în scopul implementării programului naţional „România citeşte”, în contextul în care 2019 este declarat prin lege „Anul cărţii”.

Una dintre întâlniri i-a adus pe tineri față în față cu Ion Simuț, critic și istoric literar, profesor universitar și redactor la revista „Familia” din Oradea și cu artiștii Florian și Alexandrina Chelu, tată și fiică. Discuțiile s-au centrat atunci în jurul celor trei teme ale taberei (eseu, proză scurtă, poezie clasică sau cu versuri albe), cu discuție practică pe tema scrisului și, în special, pe poezie. La eveniment a fost prezentă, alături de tineri, și Ana Angela Pop, președinta UFBO.

Duminică, 1 septembrie, participanții la tabără au avut parte de o documentare practică privind viaţa şi opera literară a poetului Octavian Goga, prin deplasarea la Muzeul Octavian Goga din Ciucea, iar cu o zi înainte, sâmbătă, 31 august, au participat la activități de creație hand-made, la Centrul de tineret de pe lângă Direcția Județeană de Sport și Tineret Bihor. 

Pe durata celor șapte zile, tinerii au beneficiat de masă gratuită (mic dejun și prânz la restaurant), precum și de transportul gratuit cu microbuzul la Ciucea. De asemenea, Asociația Culturală Pro Lirica Oradea, prin DJST Bihor, a suportat cheltuielile privind activitățile aferente taberei (excepție cazare și cină pentru participanți).

„Participarea la tabără a fost gratuită. La finalul proiectului, fiecare participant a predat creații literare proprii, care vor fi publicate, pe cheltuiala Asociației Culturale Pro Lirica Oradea, într-un volum special dedicat taberei”, a precizat Mihaela Dindelegan, președinta asociației.