Concertul din acestă seară de la Filarmonica de Stat Oradea va aduce pe scenă un cuplu tată-fiică, recunoscuţi pe scenele mondiale, Maria Montserrat Florea - Cristian Florea. Cei doi artişti vor evolua sub bagheta tânărului dirijor, Cristian Lupeş, care a regăsit la Oradea o orchestră în plină evoluţie.

Sala de concerte "Enescu-Bartók" va fi, în această seară, gazda unui eveniment muzical care va reuni trei momente înălţătoare: "Hebridele - uvertura, op. 26" de F. Mendelssohn-Bartholdy; "Dublu concert pentru vioară, violoncel și orchestră în la minor, op. 102, D." de J. Brahms; respectiv "Simfonia de cameră în Do minor, op. 110a, " de Şostakovici. Dirijorul concertului va fi Cristian Lupeş, născut în martie 1976, într-o familie cu preocupări artistice. Îşi începe studiile universitare la Universitatea "Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca. Din 2008 devine doctorand al compozitorului Liviu Dănceanu şi asistent universitar al Catedrei de Muzicologie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală. Din anul 2001 devine colaborator al Agenției de Impresariat Artistic Artexim, pentru Festivalul și Concursul Internațional "George Enescu" și este numit asistentul maestrului Seiji Ozawa, respectiv al maestrului Zubin Mehta (2003). Anul acesta a debutat în străinătate la pupitrul Filarmonicii din Berna în Elveţia şi a fost invitat să participe în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu". La Oradea revine după o perioadă mai lungă regăsind o orchestră care a înregistrat progrese. Lupeş s-a arătat bucuros că pe scenă va evolua o familie celegră de muzicieni, familia Florea. Maria Montserrat Florea, născută în 1993 are ca dragoste vioara. Ea studiază la Madrid. La vârsta de doar 7 ani a susținut primul său concert în calitate de solist, fiind acompaniată de l'Orchestre de Montbèliard din Franța. În 2013 a participat la trei concerte susținute în cadrul Festivalului Internațional "Regina Maria" din Chișinău (Moldova). Maria va fi acompaniată la violoncel de tatăl său, Cristian Florea.