Regizorul Anca Bradu va colabora pentru a treia oară cu teatrul orădean, de această dată cu trupa maghiară "Szigligeti Szinhaz". Anca Bradu invită orădenii, maghiari şi români, la un spectacol documentar, care relevă efectele devastatoare ale Holocaustului şi tensiunile interetnice întâlnite în comunităţile mixte, cel din urmă fiind un fenomen actual, des întâlnit în Europa şi nu numai.

Piesa de teatru "Clasa noastră", a dramaturgului polonez Tadeusz Słobodzianek, va avea premiera în data de 20 martie şi se anunţă un spectacol-eveniment, o premieră naţională a uneia dintre cele mai premiate piese din ultimele decenii, în Europa. O piesă care, în viziunea regizoarei, conţine "o temă profund internaţională": tensiuni interetnice, aşa cum au fost ele trăite, de evrei şi polonezi, în localitatea Jedwabne. Povestea este de fapt un caz real, iar personajele din piesă sunt la fel de reale. Piesa prezintă în 14 tablouri evoluţia comunităţii din Jedewabne, în perioada 1920-2003, punând accent pe tragedia Holocaustului, atât în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi după terminarea războiului, când efectul traumei a fost resimţit de generaţiile următoare. "Comunitatea restrânsă a clasei adunate să celebreze tradiționala întâlnire la câteva decenii de la absolvire reprezintă exponențial o generație postbelică în care sunt amestecați polonezi cu evrei. Ei reprezintă un grup stigmatizat de efectele devastatoare ale Holocaustului din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, dar și părinții a încă două generații sacrificate în lanțul tragic al urii și răzbunării. Deși momentul regăsirii lor este unul festiv, amintirile traumatice ale războiului sunt copleșitoare și provoacă dramatice revelații. Dar calitatea seducătoare a acestui text constă tocmai în distanța obiectivă pe care autorul polonez o ia față de tema propusă și în maniera poetică și adâncă în care construiește discursul dramatic. În România, un spectacol după acest text, montat la Teatrul din Oradea, la compania maghiară, ar constitui nu numai o premieră națională, ci și regăsirea unui model cultural într-un oraș cu o veche tradiție iudaică și cu un binecunoscut profil cosmopolit", arată Anca Bradu, în sinopsis.

Întâmplările vor fi prezentate în 14 tablouri, iar spectatorii vor avea ocazia să afle aceeaşi poveste, a transformării Europei pe parcursul a 80 de ani, din perspective diferite, fie prin ochii unui înalt prelat, fie prin ochii unui emigrant, în America sau Israel, fiecare din cele 14 tablouri având un (alt) personaj central. În cadrul conferinţei de presă, regizorul a mai subliniat potenţialul actorilor maghiari, care au dus o serioasă muncă de cercetare culturală, pentru a da viaţă, cât mai veridic, acestei piese cu valoare documentară. Mai ales că, din punct de vedere al viziunii regizorale, spectacolul porneşte de la teatrul sărac polonez (Jerzy Grotowski) care pune accent pe potenţialul actorului, de la trăirea interioară, la plastica corporală. Spectacolul va fi supratitrat în limba română. Următoarea reprezentaţie va avea loc în 25 martie.