După o pauză de 9 ani, Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului Regina Maria va participa din nou la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti. Astfel, trupa orădeană va participa în cadrul secţiunii "Teatrul de mâine" cu spectacolul "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.

Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti se desfăşoară în perioada 25 octombrie - 3 noiembrie, Teatrul Regina Maria fiind invitat să participe cu spectacolul "A douăsprezecea noapte" în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, jucat de actorii Trupei "Iosif Vulcan". Spectacolul, selectat în cadrul secţiunii "Teatrul de mâine", va avea două reprezentaţii, duminică, 27 octombrie şi luni, 28 octombrie, de la ora 18.00, la Teatrul Mic. Ambele spectacole vor fi supratitrate în limba engleză. Directorul artistic al Teatrului Regina Maria, Victoria Balint, a menţionat că ultima participare a Teatrului orădean la Festivalul Naţional de Teatru datează din anul 2004, când a prezentat spectacolul "Electra" după Sofocle şi Euripide, în regia lui Mihai Măniuţiu. Anul trecut, Teatrul Regina Maria a fost din nou selectat să participe la FNT cu spectacolul "Scripcarul pe acoperiş", însă, din cauza unor probleme financiare întâmpinate de organizatorii FNT, în urma unor rectificări bugetare secţiunea "Teatru muzical" a fost desfiinţată, astfel încât trupa "Iosif Vulcan" nu a mai putut participa. "A douăsprezecea noapte este un spectacol foarte bine gustat de publicul orădean, jucându-se cu casa închisă", a menţionat Victoria Balint, adăugând că invitaţia de participare la FNT 2013 este rezultatul programului coerent pe care Teatrul Regina Maria l-a avut în ultimii ani. Directorul Teatrului, Daniel Vulcu, a precizat că în aceşti ani s-a mizat pe recâştigarea spectatorului de teatru, dar şi pe spectacole care să aducă trupa orădeană în atenţia criticii naţionale. "Sălile sunt pline. Publicul orădean îşi iubeşte trupa de teatru. La Festivalul de Teatru Scurt, cele mai bine vândute spectacole au fost cele ale trupei orădene. Putem spune că primul deziderat a fost atins", a menţionat Daniel Vulcu. În ce priveşte reintrarea în lumea bună a teatrului, invitaţia la FNT de la Bucureşti poate fi considerat un pas în această direcţie. "Etapa a treia ar fi să dobândim şi o recunoaştere internaţională. În prezent, suntem în plină pregătire a unui turneu la Budapesta cu Scripcarul pe acoperiş", a mai adăugat directorul Vulcu, care susţine că sunt discuţii şi pentru participarea la un festival al culturii ebraice de la Milano, tot cu Scripcarul pe acoperiş.