Anul 2015 a fost unul dintre cei mai buni ani ai Teatrului Regina Maria din punct de vedere al vizibilităţii trupei pe scenele festivalurilor din ţară. "Uciderea Ritualică a lui George Mastromas", "Cheia", "Omul din La Mancha", "Leonce şi Lena" au fost spectacolele invitate, cel din urmă fiind distins cu premiul pentru "Cel mai bun spectacol" şi "Premiul publicului" la festivalul Naţional de Comedie al Teatrului Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi.

Care este viziunea după care a fost condusă trupa în ultimii ani, dar şi ce se întrevede în viitor, cel puţin pe termen scurt, am încercat să aflăm de la managerul teatrului, Daniel Vulcu. Zgârcit în detalii, directorul ne-a dat de înţeles totuşi că la Oradea vor continua să vină regizori importanţi, ca Victor Ioan Frunză,  iar repertoriul va păstra un echilibru între spectacolele moderne şi vodeviluri.

Rep.: Sunteţi director artistic al teatrului din 2010 şi director general din 2011. Cu ce viziune v-aţi început mandatele?

Daniel Vulcu: Noutatea pe care am adus-o în repertoriul teatrului a fost musicalul. La Oradea au mai fost spectacole în care s-a cântat şi am avut convingerea că trupa poate face faţă unor musicaluri adevărate. Am obţinut destul de greu drepturile de autor pentru "Scripcarul pe Acoperiş". Nu ne cunoşteau cei de acolo, nici nu bănuiau că în România se vor asemenea montări. Am demonstrat că suntem serioşi şi la ora actuală, la solicitările noastre - pentru că am mai făcut "Producătorii", "Omul din La Mancha"- răspund foarte prompt. Aceasta a fost viziunea pe care mi-o asum şi de care sunt mândru. Au fost voci care mi-au contestat decizia. "Scripcarul pe Acoperiş" era spectacolul care pecetluia reîntoarcerea în clădirea Teatrului. Unii au considerat că ar trebui să reînoim firul cu un spectacol românesc. Gândul meu, însă, s-a bazat pe faptul că în Oradea trăim mai multe etnii. Îmi doream un spectacol care să aducă valoare şi public în acelaşi timp. Am avut dreptate.

Rep: Vin din ce în ce mai mulţi tineri spre teatru?

D.V.: Da. Spre bucuria noastră, nu am insistat atât de mult pe abonamente pentru elevi, nu am încercat să-i aducem cu arcanul la teatru, am făcut-o doar unde a existat cerere şi dorinţă. Am întâlnit această dorinţă şi la elevi şi la studenţi. Şi, deşi pe studenţi am vrut să-i organizăm prin Universitate, aceştia au preferat să-şi aleagă spectacolul şi să-şi cumpere singuri bilet. Repopularea sălilor de teatru a fost şi este o preocupare pentu mine. Primul lucru pe care-l fac când ajung la birou este să verific dacă s-au vândut bilete.

Rep.: Actorii caută teatrul din Oradea?

D.V.: Da, este un teatru curtat, noi l-am primenit şi o mai facem. Durerea este că nu putem face angajări. Eu am transformat posturi care nu erau cheie în post de actor. Pe alţi actori i-am angajat cu drepturi de autor. Dar nu pentru un spectacol, ci pentru o stagiune. Este important ca actorul să se simtă al oraşului, nu doar al teatrului.

Rep.: Din punct de vedere al finanţării sunt împlinite nevoile teatrului?

D.V.: Nu mă pot plânge, au existat bani suficienţi pentru a realiza proiectele propuse. Ultimul an a fost atipic. Finanţatorul era obişnuit ca noi să realizăm venituri proprii, să ne suplimentăm bugetul. Dar ca manager, am fost obligat să realizez spectacole cu regizori importanţi, care nu ţin foarte mult cont de gustul publicului. Şi asta pentru că anul viitor găzduim galele UNITER. Ori nu poţi tu, în calitate de gazdă, să nu contezi. De aceea am montat "Cheia", în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză şi "Uciderea Ritualică a lui George Mastromas", regia Bobi Pricop. Ori acestea sunt spectacole de studio, cu publicul pe scenă, unde vinzi 100 de locuri, nu 500. Am avut venituri mai puţine iar Consiliul Judeţean nu a primit banii de la guvern decât foarte târziu. De aceea, am avut un Festival de Teatru Scurt mai sărac. Un mare critic al teatrului românesc, Doru Mareş, spunea anul trecut că FTS Oradea e al treilea festival, ca importanţă, din România. Eu acolo vreau să ajung. Al treilea, pentru că nu pot concura cu Festivalul Naţional din Bucureşti, sau cu cel Internaţional din Sibiu,

Rep.: Şi totuşi, aveţi o problemă cu spaţiile de repetiţie

D.V.: Da, aici avem o problemă majoră. În prezent repetăm la CN Mihai Eminescu. Eu am mai încercat să trag un semnal de alarmă. Aş dori să se observe, fără supărare, că avem două teatre şi unul are dublă finanţare. De la bugetul local, şi de la guvernul maghiar, pentru încurajarea culturii maghiare, ceea ce este, fără niciun dubiu, meritoriu. Dar aş vrea mai multă atenţie în ce ne priveşte. Cu siguranţă vrem şi noi o sală studio. Mai ales că am dovedit că putem şi merităm. Este descurajator pentru regizori să lucreze în săli festive, sau în Era Park. Şi spaţiul de la Arcadia este impropriu, pentru că improvizezi, nu ai aceleaş dimensiuni ale scenei. Am făcut demersuri şi am obţinut sala Transilvania, dar renovarea va fi gata cam în trei ani.

Rep.: Intenţionaţi să mai luaţi un mandat de director?

D.V.: Nu depinde de mine, lucrurile se desfăşoară ca peste tot.

Rep.: V-am întrebat dacă intenţionaţi, nu dacă o să reuşiţi.

D.V.: Menirea mea nu este să rămân manager o viaţă. Un manager ar trebui să stabilească repere culturale şi să-şi facă o trupă. Din cei aproximativ 40 de actori, sunt câţiva care nu-şi justifică prezenţa. Nu spun că trebuie daţi afară. Când exista Legea teatrelor propusă de Demeter (n.r. - Demeter Andras Istvan, 2007, modificări ale Legii instituţiilor publice de spectacole şi concerte) m-am opus tocmai pentru că nu avea inclusă protecţia socială. În altă ordine de idei, câteodată, te simţi obosit. Există diverse nemulţumiri, fireşti, pe care şi eu ca actor le-am avut. Pentru că, dacă cumva credeţi că eu nu am vrut să joc la Dabija (n.r. - "Livada de Vişini", regia Alexandru Dabija), vă înşelaţi. Am vrut, dar nu m-a luat. Eu mai am un an, după care îmi expiră contractul de manager. Să vedem dacă voi primi notele de trecere, deşi este greu de presupus că patru ani ai fost de nota 9 şi 10 şi în ultimul an eşti slab. La urma urmei, un nou mandat depinde şi de dorinţa colegilor. Şi în teatru e ca în căsnicie, te mai plictiseşti şi vrei să divorţezi.

Rep.: Aţi declarat că vreţi să introduceţi în repertoriu drama istorică.

D.V.: Este un of de-al meu. Este o chestiune de patriotism, nu suntem suficient de patrioţi, nu ştim să ne punem în valoare istoria, operele.

Rep.: Se fac demersuri pentru ca Teatrul Regina Maria să fie Teatru Naţional?

D.V.: Nu ne putem îmbăta cu apă rece să credem că Ministerul Culturii va prelua teatrul nostru. Există teatru naţional în Moldova, în Oltenia, în Banat. Iar în Ardeal sunt două, la Cluj şi la Târgul Mureş. Sibiul are doar titulatura, dar nu este bugetat de minister. Eu zic că mai întâi trebuie să demonstrăm şi apoi să cerem.

Rep.: Aţi intrat în teatrul din Oradea cu dreptul, v-aţi bucurat de cronici bune de la început. Ca actor, mai aveţi unde să creşteţi?

D.V.: O da, sigur. Să ne gândim numai la faptul că am rămas un actor, important, sau mai puţin important, dar de provincie. Am jucat în tinereţe cu Octavian Cotescu, de care m-a legat o prietenie profundă. Mi-a propus să mă mut la Bulandra, unde era director, după ce îmi termin stagiatura. Mai aveam un an, dar el a murit. Am mai avut ocazia să plec, cred că şi acum aş putea, dar nu mai vreau.  Singurul meu regret este că nu m-am consacrat în film. Acum sunt la apusul vieţii, al carierei. Când ai trecut de 50 de ani trebuie să priveşti această realitate în faţă. Încă nu ştiu cum vreau să-mi petrec ultimii ani.

Rep.: Pe scenă?

D.V.: Asta cu siguranţă. Îmi doresc să joc un rol de comedie, acesta a fost genul pe care l-am iubit întodeauna. Eu am fost june prim de comedie. Şi mi-aş dori să mai joc un rol de comedie important, să-l joc cu drag...

A consemnat Andreea COSTEA