Deunăzi, am primit un mesaj electronic din partea poetului Ionuţ Caragea, prin care acesta îi invită pe destinatari să citească un interviu în care erau anunţate, printre altele, şi recentele sale performanţe literare obţinute în Franţa. Alături de interviu, era postat un videoclip în care poetul îşi recită propriile sale versuri.

Nu știam dacă, până în acel moment, i s-a mai spus lui Ionuţ Caragea că este un poet baroc. Poate că, dintr-un atavism secret, „eonul” baroc cu care l-a înzestrat Dumnezeu, deci care îi este consubstanţial, l-a și determinat să părăsească însoritele meleaguri ale Tomisului, în favoarea celui mai baroc oraș românesc, Oradea, alias Varadinum, cu o escală de opt ani în Montreal, cea mai populată aglomerație urbană francofonă din lume, după Paris.

A fost, aşadar, o pură speculație personală... Ideea mi-a venit citindu-i şi ascultându-i poemul, „Imn Umbrei”, încorporat în videoclipul mai sus amintit. Un poem de largă respirație din volumul „Umbră lucidă” (Ed. Fides, Iași, 2016). Tematic, acesta s-ar vrea parcă un răspuns „în ecou”, peste ani, ca să nu spun „în oglindă”, al poemului (mult mai condensat totuși) „Umbra furată” de Radu Stanca - un alt poet baroc sui generis. De ce „în oglindă”? Pentru că, dacă Eul liric stancian își caută  umbra pierdută („- Unde mi-e umbra? Cine mi-a furat-o?”) - în poemul lui Caragea, dimpotrivă, „Umbra” își caută Eul abisal: „O umbră rătăcită prin lume/ Căutând  un om descheiat la șireturi...”

Oricum, tema „Umbrei” este prin excelență una barocă, fiind inspirată din jocul de lumini și umbre al eternului stil baroc, cu ale sale dualități și tensiuni între aparență și esență (v. tehnica „Trompe-l’oeil”), în care existența devine oscilantă, un amestec de realitate și irealitate, de adevăr și iluzie, ca alternanțe ale esteticii eminamente baroce. Căci Barocul nu este doar un curent sau un stil, ci mai ales un „spirit activ”, cu recurențe de-a lungul istoriei, începând din Antichitate și până în zilele noastre.

Ulterior, curiozitatea m-a împins să aflu mai multe despre volumul „Umbră lucidă”, a cărui copertă era prezentată la finalul videoclipului. Şi nu m-am înşelat. Criticul Maria-Ana Tupan spune în prefaţa acestei cărţi: „O nestemată barocă, se poate spune despre cel mai recent volum de versuri al lui Ionuţ Caragea, umbra – ca metaforă – fiind tema ale cărei variaţiuni o desfac precum un evantai, sau aşa cum pulverizează atmosfera vaporoasă lumina sinteză în curcubeu. E o poezie a deducerii lumii din absenţă, un exerciţiu amintind de Heraclit, care încerca să gândească soarele ascunzându-l vederii. Lumina înţelegerii este extrasă din contrariul ei, deşi farmecul baroc al universului imaginar e dat nu de pozitivul epifaniei, ca în poezia incarnaţionistă, ci de implozia, de infinita scindare interioară sau punere în abis a unei imagini ambivalente. Umbra lucidă alătură întunericul unei lumini divizate (lux + idus, de la iduare, a diviza).”

Îl felicit pe autor pentru poemul său filosofic grefat pe o temă barocă, pentru cele două premii oferite de Societatea Poeților Francezi („Mon amour abyssal” - premiul „François‑Victor Hugo”, „J'habite la maison aux fenêtres fermées” - premiul „Mompezat”), care fac atât de multă cinste tinerelor litere românești, dar și pentru curajul de-a fi intrat (ca un gladiator mioritic) în „groapa cu lei” și de-a-i fi înfruntat chiar la ei acasă, căci doar cine riscă merită să și câștige! Sau, cum ar fi spus Abbé Mathurin Régnier, „Chacun est artisan de sa bonne fortune... ”

Lect. univ. dr. Constanța NIȚĂ