Sala Enescu - Bartok a Filarmonicii de Stat din Oradea a fost, marţi seara, gazda unui spectacol surpriză oferit de o mână de tineri artişti talentaţi din Oradea, dar şi de peste hotare.

Asociaţia Culturală OperAcademy şi Filarmonica din Oradea a organizat o serată muzicală, care a avut în program arii şi duete din opere, operetă şi canţonete celebre italiene. Evenimentul s-a bucurat de un public avizat, care a gustat şi apreciat calitatea vocală excepţională a artiştilor care au urcat, marţi seara, pe scena Enescu-Bartok. Spectacolul, intitulat sugestiv "Amici in canto", este un proiect gândit de către preşedintele Asociaţiei Culturale OperAcademy, Stelian Gheorghe, tenor, care locuieşte de mai mulţi ani în Germania. Acesta derulează, în această lună, la Oradea, programul "Academia de operă - Nunta lui Figaro", care include o serie de evenimente în care a implicat numeroşi studenţi orădeni şi din alte ţări. Astfel, el a oferit acestor tineri artişti şansa să urce pe scena din Oradea şi să dovedească că sunt foarte talentaţi şi pot să ofere spectacole şi momente speciale publicului larg de pretutindeni. Spectacolul a fost acompaniat de renumitul pianist italian Salvatore Scinaldi, care a avut-o alături pe orădeanca Camelia Matei, studentă în anul IV la Facultatea de Muzică, secţia pian. Profesor şi director muzical la Şcoala de Muzică "Logos" din Oradea, Camelia Matei s-a dovedit a fi la înălţimea pretenţiilor unui astfel de eveniment, reuşind să câştige admiraţia atât a colegilor de pe scenă, dar şi a publicului. Preţ de două ore, pe scena Filarmonicii, au evoluat tineri solişti orădeni, şi nu numai, în frunte cu Stelian Gheorghe, iniţiatorul acestui proiect. Acesta a dovedit că, pe lângă un bun organizator de evenimente, are şi o voce specială de tenor. Cei care au reuşit să încânte publicul orădean prin vocile lor au fost Antonela Barnat, Antonia Iacob, Diana Oros, Anton Markov, Florin Mircea Ganea, Cristina Bede, Maria Tempfli, Laszlo Bede, Rhys Jenkins, Levente Meszaros, Olga Czerwinski şi Marine Changon, care au susţinut, fie singuri, fie în duet, arii din opere, operetă şi canţonete celebre. Finalul a fost unul special, pregătit pentru publicul orădean, artiştii urcând cu toţii şi cântând o bucată muzicală din Traviata.