Ne ascundem în spatele sufletului, crezând că avem acel scut protector împotriva răutăţilor din lumea în care trăim şi care ne este sălaş, ca în spatele unei oglinzi care ne trădează imaginea perfectă pe care ne-o dorim să o vedem în ea, prin imperfecţiunea planităţii ei. Ne forţăm o întreagă viaţă să aducem o picătură de perfecţiune în jurul nostru, prin puterea fiecăruia de a dărui şi de a sădi bunătate şi afecţiune în sufletele semenilor noştri.

Toţi cei care au văzut lumina lumii în lumea satului au acest deziderat, au parte de această calitate a fiinţei lor, crescuţi fiind în dragoste şi frică de Divinitate, familia fiindu-le ca un creuzet în care părinţii au plămădit oameni de calitate sufletească, dusă spre perfecţiune. Legea nescrisă a bunei creşteri nu putea fi exceptată nici de către părinţii - ţărani neaoşi din Derna Bihorului, unde a zâmbit pentru prima dată razelor soarelui şi vieţii fătuca pe chipul căreia Dumnezeu a presărat flori de nu-mă-uita în irisul ochilor, bujori în obraji şi abanos în părul bogat, înţelepciune în vorbe şi bunătate în glas. Dublată de o modestie aparte ascunsă în spatele unui zâmbet larg care dezvăluie două şiraguri de mărgăritare, Cornelia are o fineţe în comportament şi în însăşi existenţa ei, o discreţie în trecerea ei prin tumultul vieţii, impunând celor din jurul ei respect şi preţuire. Am cunoscut-o pe scenă, scenă care i-a devenit de mulţi ani casă, altar sfânt de închinare, un dulce supliciu, soră şi consoartă de-o clipă. Cornelia îşi trăieşte clipa pe scenă! Iar pe scenă se roagă frumos prin cântecul moştenit de acasă, făcând din el o rugăciune atât de frumos înălţată spre ceruri şi spre sufletele oamenilor, prin talentul ei nativ de a interpreta cântecul popular. I-am ascultat de atâtea ori glasul tărăgănat, cu inflexiuni nebănuite, un glas cristalin, curat precum clipocitul unui şipot. Are o eleganţă aparte în a-şi etala straiul strămoşesc, trădând profesionalismul, colorând astfel scena cu cromatica din costumul ei popular, aducând un plus de valoare artei ei interpretative, definitorii în trăirea ei de zi cu zi. Captivează auditoriul cu vocea ei caldă, cu prospeţimea chipului, subjugându-l şi obligându-l să îi devină prieten. Cei care o cunosc au explicaţia caracterului ei special, Cornelia îşi trăieşte viaţa atât de frumos, alături de Mircea, iubirea vieţii ei, jumătatea ei, care o sprijină şi o ocroteşte, şi desigur de cea care întregeşte o familie fericită, Georgiana, odrasla lor.

- Ai visat vreodată, Lia, că fata trăitoare cândva în Derna va deveni un nume - Cornelia Covaciu - în cântecul popular românesc?

- Visam, ca orice copil, să devin şi eu o doamnă de oraş... şi de ce nu... chiar o artistă... dar desigur că erau doar vise.

- Conştientizezi că tu ai devenit un nume de referinţă în lumea cântecului?

- Doar atunci când sunt pe scenă mă simt ca o regină. Iar când luminile rampei se sting, sunt tot eu - Lia din Derna, sunt un om cu trăiri fireşti, soţie, mamă, fiică, soră, prietenă...

- De unde atâta eleganţă în felul de a purta costumul romanesc?

- Aşa am învăţat de la iubita mea mamă şi voi rămâne pe veşnicie la fel. Iubesc atât de mult straiele mele, am un fel al meu de a le îngriji, ca pe odăjdiile sfinte preoţeşti.

- Cânţi cu multă uşurinţă doine bihorene, cântece de joc şi voie bună, în egală măsură cu interpretarea romanţei? De unde aplecarea ta spre romanţă?

- Firea mea sensibilă, melancolică, dar şi influenţa regretatului meu tată, căruia îi moştenesc această latură, mă fac să iubesc romanţa, cântecul liric, ca pe propria-mi fiinţă.