Zilele Şcolii "Francisc Hubic" s-au încheiat în forţă - Spectacol folcloric de zile mari
O dată în plus publicul orădean şi-a demonstrat fidelitatea faţă de tradiţiile populare şi respectul pentru calitatea lucrului bine făcut, vineri seara, la ultimul spectacol aniversar, de această dată popular, organizat de Şcoala de Arte "Francisc Hubic", cu ocazia împlinirii a 90 de ani de existenţă.
Seria de evenimente aniversare a debutat miercuri, 11 martie, cu cea de-a doua ediţie a Oradea Art Festival, care s-a bucurat de prezenţa unor nume ale muzicii uşoare româneşti: Paula Seling şi Horia Moculescu. Spectacolele au continuat joi, când elevii care studiază muzică clasică au oferit un concert gratuit. Dacă primele două evenimente, desfăşurate în Sala Mare a Teatrului Regina Maria s-au bucurat de un public mai restrâns, cel de-al treilea, spectacolul-concurs de muzică populară, a umplut de spectatori entuziaşti Casa de Cultură a Sindicatelor. Dincolo de competiţia în care s-au înscris elevi ai Şcolilor de Arte din ţară, publicul a fost atras de interpreţii care le-au oferit recitaluri populare pe măsură.
Astfel, din Bihor, au urcat pe scenă Ionel Ban, Otilia Haragoş Seghedi, Ciprian Zopotă, Antonela Ferche Buţiu, Andrada Tulvan, Andreea Puşcaş, Ciprian Mocan, Ioana Urs şi tineri interpreţi din ţară, de la alte şcoli de arte. Alături de ei au mai cântat Voichiţa Mihoc, Florica Zaha, Maria Haiduc sau Florica Bradu. Printre invitaţii veniţi din ţară au fost Alexandru Pugna, Maria Butilă, Ştefan şi Andrei Petreuş, Victoriţa Lăcătuşu, Dinu Iancu Sălăjanu, Nicolae şi Nicuşor Mureşan, Laura Lavric şi Nicolae Furdui Iancu. Pe scenă a urcat şi Grupul Vocal "Lioara" al Şcolii de Arte "Francisc Hubic", coordonat de Antonela Ferche Buţiu şi Ansamblul de Dansuri "Vetre Bihorene", coregraf Dumitru Cora. Acompaniamentul a fost asigurat de orchestra "Rapsodia Bihoreană", dirijor Liviu Buţiu. Toate evenimentele au fost organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, prin implicarea tututor cadrelor didactice ale şcolii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.