Economie
Locul patru la reducerea importurilor
- 24 Noiembrie 2009
- Citeste
Asistenţă financiară nerambursabilă pentru protecţia naturii
- 24 Noiembrie 2009
- Citeste
Bonitarea efectivelor de animale
Din data de 15 noiembrie şi până în 15 decembrie a.c., se derulează, în judeţul Bihor, acţiunea de bonitare a efectivelor de animale de reproducţie la speciile ovine, bovine, suine.
- 23 Noiembrie 2009
- Citeste
Amenzi drastice pentru publicitate înşelătoare
Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care se majorează, până la nivelul de 50.000 lei, cuantumul amenzii aplicate operatorilor economici acuzaţi de practici incorecte în relaţia cu consumatorii.
- 23 Noiembrie 2009
- Citeste
Fonduri europene destinate tinerilor fermieri - Se apropie termenul scadent pentru depunerea proiectelor
La data de 30 noiembrie a.c., ora 12.00, se încheie sesiunea de depunere a proiectelor pentru accesarea de fonduri nerambursabile pe Măsura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri", Măsură ce face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
- 23 Noiembrie 2009
- Citeste
Reglementări contabile conforme cu Directivele europene
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a aprobat, prin Ordinul nr. 3055/2009, noi reglementări în ceea ce priveşte reglementările contabile conforme cu Directivele europene, prevederile urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2010.
- 23 Noiembrie 2009
- Citeste
Direcţia Silvică Bihor : Pregătiri de iarnă în fondurile de vânătoare
Direcţia Silvică Bihor are în administrare 26 de fonduri de vânătoare. De fiecare dată când vine iarna se fac pregătiri pentru asigurarea, pe durata sezonului rece, a hranei complementare destinate efectivelor de vânat existente, în diversitatea lor, pe aceste fonduri de vânătoare.
- 21 Noiembrie 2009
- Citeste
Noi prevederi despre faptele ce se înscriu în cazierul fiscal
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a aprobat, prin Ordinul nr. 2943/2009, noi prevederi referitoare la Procedura de înscriere în cazierul fiscal a unor situaţii precum inactivitatea fiscală sau atragerea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvent sau insolvabil.
- 21 Noiembrie 2009
- Citeste
CECCAR Bihor: Ultimul curs de pregătire profesională din acest an
Intitulat "Accesarea, utilizarea, controlul şi recuperarea fondurilor europene", acest curs de pregătire profesională este programat în perioada 27-29 noiembrie a.c., în organizarea Filialei Bihor a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).
- 21 Noiembrie 2009
- Citeste